S-a făcut „tranzacţia”. Mircea Itu s-a înţeles cu Primăria pentru cedarea Unirii Dej. Când se vor semna actele

Unirea Dej a intrat într-un nou capitol. După 10 ani în care omul de afaceri Mircea Itu a sprijinit financiar echipa, aceasta aparţine de acum primăriei.

Itu a bătut palma, ieri, cu primarul Costan Morar pentru cedarea totală a echipei către autorităţile locale, astfel că, după modelul Universitatea Cluj, Unirea Dej va fi sprijinită puternic din bani publici.

A mai rămas doar o formalitate, teoretic, până când totul va deveni şi oficial, echipa urmând să intre sub aripa primăriei la următoarea şedinţă de Consiliu Local, atunci când consilierii trebuie să voteze preluarea formaţiei.

Unirea va avea un buget de aproximativ 400.000 de lei, iar marea provocare a autorităţilor este găsirea unui antrenor şi a unui lot de jucători, deocamdată doar juniorii fiind sub contract cu formaţia dejeană.

Noul sezon al Ligii a III-a, acolo unde Unirea are mari şanse se joace chiar dacă a retrogradat, va debuta la finalul lunii viitoare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*