S-a găsit soluția pentru asigurarea unei mese calde pentru cei mai dezavantajați ploieșteni

N. Dumitrescu

La ultima ședință a Consiliului Local Ploiești, de la sfârșitul lunii mai a.c., a fost supus discuției și a fost aprobat şi proiectul de hotărărâre ce vizează modificarea protocolului dintre Primăria Ploieşti, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC) Ploiești, S.C. Hale şi Pieţe S.A. şi Fundaţia “Nini Măcelaru” – o fundație mai mult decât cunoscută la nivelul orașului, implicată în numeroase proiecte sociale. Protocolul, semnat inițial în anul 2015, a fost prelungit cu încă trei ani, fiind acum valabil până în luna mai 2024, fiind stabilite și o serie de responsabilități pentru reprezentanții fundației menționate. Astfel, în baza modificării protocolului, s-a stabilit ca fundația să asigure funcționarea unei cantine de până la 220 de persoane aflate în dificultate sau în situație de risc social. De asemenea, va asigura și mese calde, la solicitarea ASSC Ploiești, pentru persoanele din cadrul Centrului Social de Urgență pentru persoanele fără adăpost, pentru persoanele aflate în tranzit pe raza municipiului Ploiești, dar și pentru cele care și-au pierdut locuințele în urma unor incendii sau pentru orice persoană aflată în dificultate sau situație de risc social. Iar la capitolul obligații, printre altele, fundația va trebui să achite utilitățile pentru spațiile deținute în baza acestui protocol, iar în situația în care va întârzia achitarea, către S.C. Hale și Piețe, mai mult de 30 de zile de la scadența acestora, protocolul menționat va înceta de drept, fără intervenția instanțelor de judecată.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*