S-a încheiat! Primăria Lugoj reziliază contractul cu firma care introduce noile rețele de apă în municipiu

Nemulțumită, administrația lugojeană este pe cale să renunțe la serviciile societății, care anul trecut a reușit performanța de a nu introduce nici măcar un metru de conductă pentru apă.




Contractul cu Hidroconstrucția Caransebeș, pentru realizarea și finalizarea noii rețele de apă a Municipiului Lugoj, începută în urmă cu peste un deceniu, este la un pas să înceteze. Administrația locală a anunțat că are în vedere rezilierea contractului, după ce constructorul a refuzat să răspundă apelurilor Primăriei Lugoj, pentru reluarea lucrărilor, anul trecut nefiind introdus niciun metru de țeavă nouă.

“Din păcate, cu rețeaua de apă este o problemă. Anul trecut nu s-a lucrat. Am încercat să-i chemăm la discuții pe cei de la Hidroconstrucția, firma care a introdus până acum conductele noi, dar nu ne-au dat nici un răspuns. Nu ne mai răspunde nimeni nici la telefon, nu avem cu cine să discutăm. În această situație, va trebui să reziliem contractul, în temei legal, asta pe de-o parte, iar pentru neregulile găsite la partea de execuție, cu modificările de proiect fără aprobări vom face plângere celor responsabili, inclusiv funcționarilor din Primărie, care au semnat în fals devize de lucrări. Nu mai putem continua cum s-a lucrat până în prezent. S-au investit sume enorme, rețeaua nici nu a fost încă recepționată și avem deja avarii. Nu este posibil așa ceva. Cineva trebuie să răspundă pentru cum au fost executate lucrările și pentru modul în care au fost cheltuiți banii, pentru materialele de slabă calitate care au fost folosite”, a precizat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Pentru finalizarea rețelei de apă mai trebuie introduși circa șase kilometri de conducte. Până acum s-au cheltuit aproximativ 35 de milioane de lei.

Toboganul rămâne închis

Vești proaste se anunță și în privința Ștrandului Municipal. Toboganul cu apă are mici șanse să fie deschis publicului în vara din acest an.

Principala problemă este lipsa avizelor și autorizațiilor pentru siguranța tehnică a echipamentelor și instalațiilor folosite pentru agrement, precum cele de tip ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalațiilor de Ridicat).

“Din păcate nu vom putea permite utilizarea toboganului, din motive de siguranță. Lucrările care s-au făcut până în prezent nu au toată documentația necesară de avizare și autorizațiile de funcționare în condiții de siguranță. Firma care a montat toboganul nu a putut până acum să ne pună la dispoziție avizele care se cer și este puțin probabil să le poată obține. În condițiile în care Primăria este răspunzătoare pentru siguranța utilizării acestor instalații, nu ne putem asuma niciun risc. Este o problemă și la proiect, care a fost modificat. Probleme sunt și la sala pompelor, care se inundă frecvent. Va fi foarte dificil să putem intra în legalitate cu ce s-a făcut la tobogan și va trebui să mai alocăm și alte sume de bani”, a precizat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Toboganul cu apă (patru piste des­chi­se și o pistă închisă) a funcționat doar o scurtă perioadă, două zile în august 2019, câte patru ore în fiecare zi, după care a fost închis pentru același motiv semnalat de actuala administrație.

Articolul S-a încheiat! Primăria Lugoj reziliază contractul cu firma care introduce noile rețele de apă în municipiu apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*