S-a negativat și Isac, Oroian e ultimul fotbalist ce nu se poate întoarce la antrenamentele UTA-ei

Aproximativ de 70 de juniori ai „Bătrânei Doamne” și antrenorii lor, care la finalul acestei săptămâni își încep drumul în sezonul 2020-2021 al Ligii Elitelor, s-au testat în această dimineață pentru coronavirus. Rezultatele lor ar trebui să le aflăm mâine, însă, până atunci, au venit cele ale  celor doi tineri din circuitul primei echipe scoși din circuit de virusul de origine asiatică de mai bine de o lună de zile.

Veștile sunt bune doar pentru Damian Isac, care s-a negativat și, de mâine, își poate relua pregătirea cu restul colegilor sub comanda lui Laszlo Balint și a colaboratorilor săi. În schimb, rezultatul lui Alexandru Oroian e neconcludent și, prin urmare, acesta va mai rămâne în afara grupului cel puțin o săptămână.

Vă reamintim că David Miculescu și-a reluat antrenamentele cu prima echipă de săptămâna trecută și, dacă ar fi să ne luăm după cele declarate de Laszlo Balint luni seara, la emisiunea „Glasul Tribunei”, ar putea fi titular cu Dinamo, pentru ca după câteva minute să fie înlocuit cu un senior. Este evident că Miculescu nu poate duce la un nivel bun nici măcar o repriză după ce nu s-a pregătit specific o lună și jumătate, iar antrenorul arădean ar rămâne pe bancă cu alți juniori pregătiți să intre în cazul în care titularul nu dă randamentul dorit sau se accidentează. Toată această discuție pornește de la probabila înlocuire în primul „11” al lui Moldovan, care a comis câteva erori în meciul cu Poli Iași, cu Iacob sau Balauru.

0
0

Articolul S-a negativat și Isac, Oroian e ultimul fotbalist ce nu se poate întoarce la antrenamentele UTA-ei apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*