S-a stins din viaţă prof. dr. Alexandru I. Bădulescu

Începutul de an a adus cu el vestea că una dintre personalitățile vieții culturale prahovene – prof. dr. Alexandru I. Bădulescu – de numele căruia sunt legate nenumărate proiecte și acțiuni ce au devenit manifestări de tradiție cu caracter național și internațional, a trecut la cele veșnice. Anunțul oficial privind stingerea din viață, pe data de 2 ianuarie 2021, a celui care a fost Alexandru Bădulescu, a fost făcut mai întâi de reprezentanții muzeului căruia chiar acesta i-a pus bazele – Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu” din Ploiești, apoi și de către Primăria Ploiești. De altfel, această din urmă instituție, prin intermediul unui ”In memoriam”, a ținut să readucă în atenția ploieștenilor, respectiv a prahovenilor, ce a însemnat Al. I. Bădulescu pentru viața culturală a județului, text pe care îl reproducem integral. ”Pe data de 2 ianuarie 2021, s-a stins din viață prof. Alexandru I. Bădulescu. O remarcabilă personalitate a vieții culturale prahovene, Alexandru Bădulescu a fost cel care a dăruit și s-a dăruit pe sine artei și culturii, nu numai la nivel local, ci și național. Născut în urmă cu peste nouă decenii (20 februarie 1929), Alexandru Bădulescu a fost o remarcabilă personalitate a vieții culturale prahovene, dedicând 70 de ani din viață artei și culturii. Tenace, întreprinzător și extrem de dedicat profesiei sale, acesta a avut inițiative deosebite legate de arta muzicală românească. A fost cel care a pus bazele Muzeului Memorial „Paul Constantinescu” (inaugurat la 20 decembrie 1993), fiind deopotrivă inițiatorul Concursului Internațional de Interpretare care poartă numele celebrului compozitor ploieștean. S-a implicat cu însuflețire în organizarea a nenumărate manifestări artistice de prestigiu, emblematice pentru municipiul Ploiești: Festivalul Internațional de Poezie ”Nichita Stănescu”, Festivalul Internațional de Pian „Lory Wallfish” sau Concursul Internațional de Canto „Eugenia Moldoveanu”. Profesorul Alexandru Bădulescu a fost un orator nelipsit de la manifestările culturale locale, care fascina prin precizia și acuratețea relatării faptelor și întâmplărilor evocate.O adevărată enciclopedie a datelor, numelor, evenimentelor care erau redate sau povestite într-o manieră inconfundabilă. O prezență permanentă la concertele și spectacolele organizate de instituțiile de profil din municipiul Ploiești sau din județul Prahova, dar și un spectator fidel al Festivalului Internațional „George Enescu”. Dincolo de o carieră profesională de excepție, prof. Alexandru Bădulescu a fost omul căruia mulți dintre cei care l-au cunoscut și prețuit îi vor păstra o sinceră și respectuoasă amintire. Municipalitatea ploieșteană, cea care în anul 2002 i-a recunoscut meritele prin decernarea titlului de Cetățean de Onoare al Ploieștiului, îi aduce, la trecerea sa în neființă, un sincer și pios omagiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*