S-au tras la sorți fazele finale ale Ligii Campionilor și Europa League: meciurile se vor juca fără spectatori

Vineri, 10 iulie, la sediul UEFA de la Nyon au avut loc tragerile la sorți ale fazelor finale ale competițiilor europene.

Turneul final al Ligii Campionilor, care va consta în partide într-o singură manșă din sferturi, semifinale și finala, se va disputa în perioada 12-23 august 2020 la Lisabona, pe “Estadio do Sport” și “José Alvalade”.

Comitetul Executiv al UEFA a decis joi ca jocurile rămase de disputat în returul optimilor de finală să se dispute pe stadioanele echipelor respective, cu condiția să nu existe restricții de călătorie pentru formațiile vizitatoare. Jocurile ar urma să aibă loc pe 7 și 8 august.

În urma tragerii la sorți au rezultat următoarele dueluri:

Sferturi de finală
1. Real Madrid/Manchester City – Olympique Lyon/Juventus
2. RB Leipzig – Atletico Madrid
3. Napoli/Barcelona – Chelsea/Bayern
4. Atalanta – PSG

Semifinale
1. Câștigătoare ”sfert” 1 – Câștigătoare ”sfert” 3
2. Câștigătoare ”sfert” 2 – Câștigătoare ”sfert” 4

Finala
Câștigătoare semifinală 2 – Câștigătoare semifinală 1

Sezonul de Europa League va fi și el finalizat printr-un turneu final ce va avea loc în Germania, la Köln, Duisburg, Düsseldorf și Gelsenkirchen, în perioada 10-21 august.

Partidele din optimi a căror primă manșă a fost amânată în martie, Internazionale Milano – Getafe și Sevilla – AS Roma, se vor disputa într-un singur tur, în Germania.

Returul celorlalte jocuri din optimi se vor juca pe terenul echipelor gazdă. La turneul final toate meciurile vor avea loc într-o singură manșă.

Rezultatul tragerii la sorți este următorul:

Sferturi de finală
1. Wolfsburg/Șahtior – Eintracht Frankfurt/Basel
2. LASK/Manchester United – Istanbul Bașakșehir/FC Copenhaga
3. Internazionale Milano/Getafe – Rangers/Bayer Leverkusen
4. Olympiacos/Wolverhampton – Sevilla/AS Roma

Semifinale
1. Câștigătoare ”sfert” 4 – Câștigătoare ”sfert” 2
2. Câștigătoare ”sfert” 3 – Câștigătoare ”sfert” 1

Finala
Câștigătoare semifinală 1 – Câștigătoare semifinală 2

UEFA a stabilit prin decizia Comitetului Executiv de joi ca, până la noi instrucțiuni, toate partidele din competițiile europene să se dispute fără spectatori în tribună. Forul continental continuă să monitorizeze atent evoluția pandemiei și va propune, dacă va fi cazul, noi măsuri în modul de organizare al competițiilor.

VAR în grupele Europa League din 2021-2022

Comitetul Executiv UEFA a revizuit decizia prin care urma ca din sezonul viitor să fie implementat sistemul de asistență video și în faza grupelor a Europa League. Ca urmare a situației create de pandemia COVID-19, forul de la Nyon a hotărât ca VAR să fie introdus în grupe începând cu sezonul 2021-2022. Acesta va fi însă folosit în continuare în fazele eliminatorii atât ale actualei ediții, cât și începând cu șaisprezecimile următoarei ediții.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*