Evenimentul a avut loc joi, 28 ianuarie, la Nyon. La tragerea la sorți au fost completate 8 grupe de câte 6 echipe și una de câte 5.
România și Georgia, gazdele turneului final U21 de peste doi ani, sunt calificate direct.
Iată grupele din preliminariile EURO 2023:
- Grupa A: Croația, Austria, Norvegia, Finlanda, Azerbaidjan, Estonia
- Grupa B: Germania, Polonia, Israel, Ungaria, Letonia, San Marino
- Grupa C: Spania, Rusia, Slovacia, Irlanda de Nord, Lituania, Malta
- Grupa D: Portugalia, Grecia, Islanda, Belarus, Cipru, Liechtenstein
- Grupa E: Țările de Jos, Elveția, Bulgaria, Țara Galilor, Moldova, Gibraltar
- Grupa F: Italia, Suedia, Irlanda, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Luxemburg
- Grupa G: Anglia, Cehia, Slovenia, Albania, Kosovo, Andorra
- Grupa H: Franța, Serbia, Ucraina, Macedonia de Nord, Insulele Feroe, Armenia
- Grupa I: Danemarca, Belgia, Turcia, Scoția, Kazahstan
Partidele din grupe se vor disputa începând din martie 2021 și până în iunie 2022. La turneul final merg direct câștigătoarele celor 9 grupe plus echipa de pe locul secund cu cel mai bun punctaj. Celelalte 8 ocupante ale poziției a doua vor disputa, în septembrie 2022, un play-off, pentru ultimele 4 locuri la EURO.
Turneul final cu 16 participante va fi organizat în țara noastră în Cluj-Napoca și București, fiecare oraș urmând a fi gazda unei grupe. Stadioanele din România, în ordinea capacității, vor fi:
Arena Națională (București) – 54.028 locuri
Stadionul Steaua (București) – 31.254 locuri
Cluj Arena (Cluj-Napoca) – 30.201 locuri
Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca) – 23.500 locuri
În Georgia, partidele se vor desfășura pe stadioanele
Dinamo Arena (Tbilisi) – 54.202 locuri
Stadionul “Mikheil Meskhi” (Tbilisi) – 25.154 locuri
Stadionul Batumi (Batumi) – 20.383 locuri
Stadionul Fazisi (Poti) – 8.200 locuri
Meciul de deschidere va avea loc în România, iar ultimul act al competiției se va desfășura în Georgia.