S.O.S. gazonul de pe „Ilie Oană”!

Naţionala României vine la Ploieşti, pe stadionul „Ilie Oană”, pentru primul meci „acasă” în noua competiţie organizată de UEFA; Liga Naţiunilor, partida cu Muntenegru, din 7 sptembrie, joc care se va desfăşura „fără spectatori”. Şi, sunt şanse mari să se joace şi… „fără iarbă”, gazonul de pe stadionul din Ploieşti având reale probleme, lucru constatat ieri.
Un miros „ciudat” de putred, multe zone cu „pete”, cum se poate vedea şi din fotografii, iarba părând arsă, la propriu – cam aşa arată suprafaţa de joc pe care astăzi Petrolul va evolua cu Pandurii Tg. Jiu şi pe care România va ajunge peste câteva săptămâni.
Până atunci se „speră” la câteva tratamente care să repare ce se poate repara, deşi nu este sigur că se ştie, la acest moment, „antidotul” pentru această problemă, mai multe arene din ţară având probleme similare, „Național Arena” – din Bucureşti şi „Marin Anastasovici”, din Giurgiu, fiind doar două exemple!

Cine este director?

Cu sau fără legătură cu problemele arenei ploieştene (gazonul fiind doar una dintre ele, pentru că sunt mult mai multe), Stadionul „Ilie Oană” nu are, în momentul de față, întâmplător sau nu, un… director! Funcţia de director, pe care Cristi Nica a ocupat-o în premieră la stadion, nu a mai revenit nimănui după ce acesta s-a mutat la şefia CSM, poziţia fiind „conservată” în acest moment! De ce oare şi pentru cine (?), iată două întrebări la care nu se poate răspunde acum…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*