Să fie mai cald la iarnă! Primăria preia cererile pentru ajutoarele de încălzire

Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj demarează, din data de 22 octombrie, acţiunea de preluare a documentelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale sau lemne, pentru perioada sezonului rece. Actele se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj din cadrul Primăriei Lugoj, camera 13, între orele 9-15. De subvenţiile care se vor acorda pentru perioada 1 noiembrie 2018 – 31 martie 2019, beneficiază persoanele singure sau familiile cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Lugoj şi satele aparţinătoare, Tapia şi Măguri, care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei. Ajutorul de încălzire cu gaze naturale porneşte de la 20 lei/lună pentru venituri cuprinse între 540,1 şi 615 lei, trece la 90 lei/lună pentru venituri cuprinse între 310,1 şi 355 lei şi poate ajunge până la 262 lei/lună pentru cei care au un venit mediu lunar mai mic de 155 lei pe membru de familie. Ajutorul de încălzire cu energie electrică pleacă de la 48 lei/lună pentru venituri cuprinse între 540,1 şi 615 lei, trece la 144 lei/lună pentru venituri cuprinse între 310,1 şi 355 lei şi poate ajunge până la 240 lei/lună pentru cei care au un venit mediu [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*