Să fie VICTORIE pentru roș-albaștri! Chindia – Metaloglobus București, sâmbătă, ora 11.00, Eugen Popescu

Chindia joacă pe teren propriu în etapa a XII-a a campionatului Ligii a II-a, cu Metaloglobus, formație pe a învins-o în iulie într-un meci amical, scor 2-1. Echipa târgovișteană traversează o perioadă foarte bună, cu șase meciuri oficiale la rând în care nu a primit gol, remizând în două și câștigând patru, inclusiv confruntarea de Cupă de la Hărman. “Trebuie să fie victorie, pentru că nu avem voie să facem pași greșiți în acest moment. Suntem pe locul 3, lupta este una strânsă, sâmbătă vom avea un meci dificil, dar e obligatoriu să câștigăm”, a prefațat antrenorul Chindiei, Nicu Croitoru, disputa de sâmbătă cu nou-promovata din București. Ciobotariu e accidentat, Neicuțescu incert, dar veștile bune vin de la Honciu și Cherchez, care vor fi în teren din primul minut cu Metaloglobus.

Cald și frumos la ora meciului

Dacă la jocul cu Snagov, de sâmbăta trecută, disputat pe teren propriu, vremea i-a ținut pe suporteri departe de stadion, lucrurile vor sta altfel mâine, la partida cu Metaloglobus. Meteorologii anunță 18-19 grade la prânz la Târgoviște și cer variabil, mai mult senin. Organizatorii speră ca în tribune să vină 2.000 de spectatori, în condițiile în care intrarea va fi gratuită.

Programul Chindiei în următoarele săptămâni

14 octombrie – vs. Metaloglobus (campionat, a)

21 octombrie – vs Clinceni (campionat, d)

24/25 octombrie – vs Clinceni (cupă, d)

28 octombrie – vs Mioveni (campionat, a)

4 noiembrie – vs Hermannstadt (campionat, d)

“Nu am avut preferințe în privința adversarului din Cupă. Mi-aș fi dorit totuși să picăm cu o echipă care să vină la Târgoviște. Am fi avut mulți spectatori dacă se juca la noi.”

The post Să fie VICTORIE pentru roș-albaștri! Chindia – Metaloglobus București, sâmbătă, ora 11.00, Eugen Popescu appeared first on DB-SPORT.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*