Să nu se facă mai bine antrenori șefii de club?

Glumim. Dar numărul parcă tot mai mare de schimbări ale antrenorilor dăunează sănătății fotbalului și credibilității fenomenului.

Fenomen sportiv într-o avidă nevoie de continuitate în România, de dorit pe un drum ascendent tinzând spre un cadru general mai așezat și durabil. Interogația retorică din rubrica ”Ne-ntrebăm și noi…” este adresată în lumina atingerii săptămâna aceasta a limitei jumătății participantelor la Liga 2 care și-au înlocuit deja antrenorii deși abia de curând s-a punctat mijlocul turului, mai precis de 3 etape, tur a cărui rundă a XIII-a tocmai a început aseară și a generat noi modificări pe banca tehnică, și la cel de-al zecelea club din totalul de 20 de protagoniste în întrecere. Lista grupărilor în cauză este așadar tot mai lungă, pe alocuri nu doar cu o singură schimbare în același efectiv de la începutul campionatului, și nu vom efectua enumerarea, nu acesta fiind subiectul rândurilor de față, dar vom puncta în schimb niște aspecte care în mod normal ar trebui să dea decidenților de gândit, cu mențiunea că nu actualele cluburi din Liga 2 au dat tonul acestui du-te – vino pe băncile tehnice, o deficiență mai veche în arena carpatină și cu rele exemple în acest sens de la un nivel superior. Molipsitoare.

Sportul de echipă, că doar a fost creat de om și face parte așadar din toate cele lumești, trăgându-și implicit seva din principii de viață și nefiind doar ceva abstract, ar trebui să se identifice cu trăsături fundamentale precum spiritul colectiv, loialitatea, capacitatea de coeziune, unisonul asumat pentru un țel comun, ralierea la aceeași cauză, punând mai presus de toate grupul și sudarea legăturilor din respectivul cerc.

Caracteristici care nu sunt doar vorbe goale, de fațadă, ci pietre de temelie și atuuri pentru traiectorii cu mai mari șanse de succes, însă mai ales repere de bază în ton cu lumea în principiu mai pură a sportului, ducându-te cu gândul la spiritul de fair-play.

Continuitatea este un cuvânt cheie în arena sportivă, fie că vorbim despre pregătire și etalarea în joc a bagajului dobândit, fie că vorbim despre relațiile interumane clădite în vederea unei cât mai eficiente abordări a întrecerilor de către respectiva echipă, însă toate acele trăsături fundamentale enumerate mai sus, cu spiritul colectiv în blocstarturi, sunt constant asaltate de discontinuitatea cu iz disruptiv a schimbărilor din mers de personal, săpând la temelia ideii de grup, în antiteză cu ceea ce ar trebui în mod natural și firesc cultivat.

Modificări și înlocuiri care, prin prisma neprevăzutului ca mod de declanșare și mai ales a imprevizibilului și incertitudinii în ceea ce privește urmările, n-au de fapt decât fărâme de noimă și logică, luându-se la trântă cu argumentația rațională.

Nu este oare antrenorul demis unul și același cu antrenorul învestit nu demult de aceiași conducători!? Ba bine că nu, și asta fără a lansa aici o pledoarie în favoarea ocupanților băncii tehnice, în apărarea lor, deși așa ar părea la prima vedere, precum și fără a lua neapărat la țintă diriguitorii cluburilor.

Și-atunci nu este oare posibil ca tocmai conducătorii să fi greșit în unul dintre cazuri, fie la numirea aleșilor, fie la demiterea acestora!? Ba bine că nu.

Însă foarte multe au în general de-a face cu nivelul așteptărilor, cel mai adesea mult prea ridicat, dar mai ales cu o incapacitate cronică de evaluare cât mai realistă și judicioasă la momentul inițial a obiectivelor care ar putea fi atinse. Așadar care ar putea fi atinse, pentru că o competiție cu o multitudine de protagoniste implică o mulțime de variabile, toate trebuind luate în seamă și cântărite ca atare. Nu concurezi de unul singur, toți au ambițiile lor și destui sunt suficient de impetuoși în a crede că ar atinge vârful, sau – de la caz la caz – o treaptă în orice caz superioară celei pe care ar tinde în mod normal, și care ar putea fi mai lesne identificată strict doar printr-o evaluare la sânge. Ori tendința este de supralicitare a șanselor, de supraevaluare a posibilităților.

Stabilirea unui obiectiv cât mai realist cu putință se efectuează strict în funcție de factori care trebuie clar identificați și cuantificați, schimbările de antrenori survenind în consecință cel mai adesea ca efecte pe fondul diferențelor între așteptările negreșit prea mari ale decidenților care au efectuat numirile și posibilitățile ancorate în realitate de conturare a respectivelor țeluri. De la dorință la putință este cale foarte lungă…

Aspecte pe care destui conducători de cluburi nu le iau în considerare, ba din contră, exersează același reflex impulsiv al luării în pripă a unor decizii mai mari și grele, dintr-o perspectivă imediată și pompieristică dar în orice caz nu cu reperele termenului măcar mediu în vizor, cel lung fiind ca și inexistent, și fără a lua în calcul toate ramificațiile modificărilor, generând bulgărele de zăpadă ce stârnește avalanșa, la un moment dat de necontrolat.

Pe lângă estimarea eronată a capacităților și posibilităților reale ale clubului, generând false așteptări, diriguitorii tind adesea să nu numească omul potrivit la locul potrivit și în momentul potrivit, atât identitatea alesului cât și momentul învestirii sale fiind două repere care rareori se îngemănează fericit în opțiunea unei grupări. Fie cel învestit nu cadrează și rezonează cu respectiva entitate, într-o nepotrivire care ar trebui în prealabil identificată, fie s-ar potrivi cadrului însă momentul n-ar fi cel mai favorabil. Când ambele căsuțe sunt bifate, și continuitatea se anunță a fi mai mare…

Însă schimbările de antrenori sunt strict doar efecte ale unor cauze inițiale, din jurul momentului numirii respectivilor sau chiar premergătoare cooptării lor, iar dacă diriguitorii au ales bine, pe cine trebuie, când trebuie și cum trebuie, n-ar mai surveni cel mai probabil nici respectivele consecințe. Dar este tot mai complicat să alegi la momentul oportun, de vreme ce s-a îngroșat deja numărul antecedentelor nefericite prin numiri efectuate pompieristic de pe-o zi pe alta, când nu s-ar fi cuvenit, create fiind implicit premisele unui viitor cutremur. Câte nu sunt oare modificările în plin campionat, câte nu sunt oare numirile ca nuca-n perete, ale unor antrenori în privința cărora instinctul îți spune că n-ar cadra cu gruparea respectivă!? Iar totul generează următorul pas, despărțirea…

S-a generat în timp o oarecare debandadă în fotbalul românesc, știrbindu-i prin această nebunească învârtire a caruselului antrenorilor continuitatea pe baze mai așezate, fără a da semne de opreliște și afectând întregul spectru al activității mult mai mult decât ar părea la prima vedere, iar întrebarea care se pune este până în ce punct se va marșa pe această cea mai simplă abordare a mazilirii tehnicianului. Este cea mai la îndemână variantă la dispoziție, păi să schimbăm antrenorul!

Dar pe acești conducători oare cine-i trage de mânecă pe o cale mai realistă, oricât de inconvenabil ar fi adevărul!? Când vor înțelege și vor deprinde mulți lecția, când vor percepe mai în profunzime substraturile ideii jocului de echipă și în general esența sportului?

Balanța ar înclina în favoarea antrenorilor, care, cu excepțiile de rigoare, au deprins în timp tâlcul fotbalului dar s-au și imunizat de nevoie prin a se plia ca abordare în funcție de limitele care le sunt puse la dispoziție, pe când unii conducători din fenomen nu par a fi detectat într-adevăr esența sportului, ținând-o în schimb pe-a lor de la înălțimea supralicitată a celui care se simte cu pâinea și cuțitul în mână.

Pentru conformitate, Falub, de la AS FC Universitatea Cluj, Grozavu, de la o altă nou-promovată, Petrolul Ploiești, și Popovici, ce mai coincidență!, tot de la o grupare sosită din Liga 3, Aerostar Bacău, sunt ultimii expediați la plimbare, după ce și Energeticianul, CS Balotești, Farul, Dacia Unirea Brăila, ACS Poli, Ripensia și Metaloglobus au operat schimbări pe banca tehnică în acest tur.

The post Să nu se facă mai bine antrenori șefii de club? appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*