Salariile mărite ale angajaţilor, coşmarul primăriilor sărace din Prahova!

Singura variantă: modificarea în minus a veniturilor funcţionarilor

V. Stoica

În timp ce unele primării din județul Prahova au fonduri care le permit să facă investiții substanțiale în acest an – exemple elocvente fiind cele ale comunelor Ariceștii Rahtivani, care a încheiat anul trecut cu 72 de milioane de lei excendent bugetar, și Brazi, cu 31 de milioane de lei – alte localități prahovene nu vor avea bani în bugetele locale nici măcar pentru acoperirea… salariilor funcționarilor și ale personalului contractual!
Singura variantă ar fi – așa cum s-a întâmplat deja în unele localități din țară – adoptarea unor hotărâri ale consilierilor locali prin care să fie diminuate salariile mult prea “umflate” după ce s-a dat liber la creșterile veniturilor, în vara anului trecut.
Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, a declarat, în cadrul ședinței de săptămâna trecută a aleșilor județeni, că, de exemplu, Primăria Călugăreni nu va avea bani pentru salarizarea personalului propriu decât până în luna august! Asta în condițiile în care, conform surselor noastre, întreg bugetul acestei localități nu atinge suma de 500.000 de lei, dar are cheltuieli salariale pentru cei 11 angajați de… aproximativ 600.000 de lei pe acest an, având în vedere că prevederile salariale pentru fiecare funcționar în parte ajung, lunar, la 4.500 de lei!
În situații aproape identice se află și alte autorități publice locale rurale din Prahova, cum ar fi Ariceștii Zeletin, Salcia sau Tătaru.
Ce înseamnă acest lucru? Că singura posibilitate de a avea ceva fonduri pentru lucrări publice – în infrastructură sau, în cazurile fericite, pentru susținerea unor proiecte cu finanțare externă – ar fi reducerea nivelului salariilor care au fost crescute fără a se ține cont de posibilitățile financiare ale bugetelor proprii ale primăriilor respective.
Pe de altă parte, Consiliul Județean Prahova a sprijinit aceste localități, conform algoritmului de calcul în funcție de numărul locuitorilor stabilit de Direcția de Finanțe, cu sume cuprinse între 98.000 de lei (pentru comuna Tătaru) și 200.000 de lei – pentru comuna Călugăreni, aceste fonduri reprezentând gura de oxigen pentru așezările aflate în situația de a nu putea să achite nici măcar salariile angajaților primăriei.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*