Salvamontiştii prahoveni, reprezentaţi la Congresul de Salvare Montană de la Chamonix – Mont Blanc

Violeta Stoica

Trei salvatori montani au reprezentat județul Prahova la una dintre cele mai importante evenimente organizate la nivel mondial – Congresul Internațional de Salvare Montană – care a avut loc, săptămâna trecută, la Chamonix-Mont Blanc.
Șeful Serviciului Public Județean Salvamont – Daniel Banu, coordonatorul formațiilor salvamont din județ – Andrei Dascălu și șeful formației Salvamont Sinaia – Nicolae Cojanu s-au aflat în centrul problemelor ridicate în cadrul congresului de la Chamonix. Considerat cea mai mare acțiune de gen organizată la nivel mondial, la evenimentul din Alpii Francezi au participat 22 de salvamontiști români, care au făcut parte din toate comisiile constituite la nivelul congresului – tehnica terestră, avalanșe, salvare aeriană și acțiuni de natură medicală.
Salvatorii montani prahoveni – care se confruntă cu sute de acțiuni de recuperare a persoanelor accidentate, de căutare a persoanelor dispărute sau, din nefericire, și de recuperare a trupurilor celor care își găsesc sfârșitul pe cărări montane din diferite motive – au fost reprezentați astfel la cel mai înalt nivel, având loc schimburi de informații în domeniu și de experiențe întâlnite pe cărări montane.

Salvamont România este una dintre echipele de elită ale organizațiilor de profil din întreaga lume, având 24 de ani vechime în cadrul Comitetului Internațional de Salvare Montană. Reprezentarea Prahovei la Chamonix, cu trei dintre salvatorii montani ai județului, arată atenția care le este acordată salvamontiștilor care acționează fie în Bucegi, fie în Baiului, fie în Ciucaș, aflate printre cele mai frecventate masive montane din România, de către turiști mai mult sau mai puțin experimentați. Tocmai această intensitate a “traficului” de pe cărările munților Prahovei conduce la intervenții dificile, care uneori le pun viața în pericol chiar și salvatorilor.
Congresul din Mont Blanc a cuprins și o sesiune de instruire a tuturor salvatorilor montani participanți la eveniment referitor la cele mai noi echipamente de salvare, dar și la tehnici de folosire a acestora, pentru a le veni în sprijin celor care au nevoie de ajutor în situații critice pentru sănătatea sau pentru viața lor.

• Sute de acţiuni anual, doar în Prahova

Membrii formațiilor de salvamontiști din întreaga țară – fie că sunt specializați în salvare din avalanșe, de pe cărări abrupte montane, din adâncul prăpastiei sau al peșterilor – își pun viețile în pericol pentru a veni în sprijinul celor care, de cele mai multe ori, pică victime propriei inconștiențe.salvamontisti prahoveni1
De altfel, multe dintre acțiunile desfășurate de către formațiile prahovene de salvamontiști au fost urmarea încălcării regulilor minime și de bun-simț de care ar trebui să țină cont turiștii care pleacă pe munte fără să aibă grijă de propriile vieți sau de integritatea lor corporală.
Anul trecut, de exemplu, au fost trei cazuri mortale raportate de către Serviciul Public Județean Salvamont Prahova, iar anul acesta una dintre cele mai importante acțiuni ale salvamontiștilor – tot într-un caz de deces, pe Valea Coștilei, unde un tânăr alpinist a fost suprins de o avalanșă – a implicat o desfășurare impresionantă de forțe, inclusiv din partea unor echipaje provenite din alte zone ale țării.
Multe dintre intervențiile care au loc în masivele montane prahovene vin ca urmare a unor situații care ar putea fi evitate, cu puțin mai mult respect pentru munte, dar și pentru oamenii care își pun la rândul lor viața în pericol pentru a deveni salvatorii turiștilor care se aventurează pe munte. Mulți dintre ei – fără să aibă condiția fizică necesară pentru trasee dificile sau care sunt închise în anumite perioade ale anului, fără să aibă echipamentul specific pentru abordarea unor trasee grele chiar și pentru profesioniști sau care, pur și simplu, nu țin cont nici de recomandările primite de la salvamontiști atunci când urcă pe munte.

• Vine vremea rea. Ce trebuie făcut înainte de a merge pe munte?

Salvamontiștii, înainte de a pleca pentru recupararea victimelor unor accidente, sunt persoanele care atenționează asupra riscurilor la care se expun turiștii atunci când urcă pe munte. De aceea, având în vedere că am trecut de mijlocul lunii octombrie, iar pe munte vremea este deja în continuă schimbare, primul lucru care trebuie făcut înainte de plecarea într-o excursie este o informare clară privind traseul și gradul de dificultate al acestuia, starea vremii, precum și programul de funcționare al mijloacelor de transport pe cablu, pentru ca nu cumva turiștii neexperimentați să rămână blocați în vârf de munte după lăsarea serii.
Importantă este și dotarea cu un echipament adecvat zonei care va fi parcursă, dar și cu o hartă a traseului (care ar trebui să fie obligatoriu marcat), o trusă de prim ajutor și o lanternă.
În cazul în care faceți parte dintr-un grup mai mare care pleacă în drumeție, trebuie să se țină cont de pregătirea fizică și psihică a celui mai slab din grup, iar în cazul în care starea vremii nu mai permite continuarea până la final a traseului stabilit, grupul trebuie să se retragă la cea mai apropiată cabană.
În caz de accident, reacția celor din grup trebuie să fie promptă pentru protecția persoanei rănite, ulterior anunțând echipajele salvamont, cu următoarele detalii: ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.
De asemenea, salvamontiștii ne mai învață și semnalele care trebuie lansate de către turiștii care sunt în pericol, în special atunci când rămân fără alt mijloc de comunicare: semnale luminoase – noaptea, cu ajutorul lanternei, al unui felinar, foc de tabără, prin acoperirea și descoperirea lor cu o pătură sau obiect de îmbrăcăminte, iar ziua, cu ajutorul unei oglinzi; semnale acustice, prin strigăte, fluierături sau prin lovirea unor obiecte metalice pentru a face zgomot puternic.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*