Sănătatea, pe primul loc! Călin Dobra, preşedintele CJ Timiş are ca prioritate construcția mai multor clinici

Sănătatea locuitorilor din Timiş este pe primul loc în anul 2018, pe lista de priorităţi a administraţiei judeţene. Din fonduri europene se doreşte construcţia unei maternităţi, a unei noi Unități de Primiri Urgențe sau o secție de Terapie Intensivă la Spitalul Judeţean. Priorităţile Consiliului Ju­de­ţean Timiş pentru acest an vizează în special atragerea de fonduri europene. Domeniul principal, pentru care se vor atrage aceşti bani este cel al sănătății, unde există mai multe proiecte a căror e­xecuție va începe în 2018. Principalul proiect, care a fost depus pentru finanţare, este cel al noii maternități, care ar urma să fie construită între Casa Austria şi Spitalul Județean Timișoara. Valoarea acestuia este este de circa 12 milioane de euro. “Proiectul a trecut de etapa de evalu­are administrativă și de eligibilitate. A fost depus în da­ta de 27 septembrie 2017, pe Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Un­garia”, a declarat lugojea­nul Călin Dobra, preşedintele C. J. Timiş. Proiecte majore Şeful administraţiei judeţene are speranţa că anul acesta pot începe lucrările şi la alte proiecte în domeniul sănătăţii, de importanţă foarte mare pentru Timiş, dar şi pentru toate judeţele din vestul ţării. “Sunt proiecte majore din fonduri europene la care noi am accesat și [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*