Săndoi regretă punctele pierdute cu UTA: „Rezultat nedrept, jucătorii mei s-au dăruit și au anihilat o echipă ce a făcut transferuri incredibile”

Chindia Târgoviște ajunge la al cincilea meci fără victorie în Liga 1 după 1-1 cu UTA. Pe terenul de iarbă al CNAF Buftea, Daniel Popa a deschis scorul după o jumătate de oră de joc, dar arădenii au crezut până în final șansa lor și au egalat prin Erico da Silva.

„Avem și un ghionion teribil, golul lor a plecat de a o lovitură liberă bătută de portar”

Era al doilea minut de prelungire, iar dâmbovițenii au plătit cumva tribut retragerii deliberate în apărare. „A fost un joc pe alocuri echilibrat, dar cred că noi am avut un plus, poate chiar și la posesie. Gândindu-mă la ocaziile de gol ale UTA-ei, parcă a fost una în prima repriză la o centrare în fața porții și încă una în a doua la un carambol în fața porții noastre, după o fază fixă. Noi am avut o ocazie cât se poate de clară la 0-0, prin Dumitrașcu, atunci când a scăpat singur singurel cu portarul și putea să facă diferența, iar în repriza a doua am avut câteva contre ce promiteau, dar am căutat să combinăm în loc să finalizăm. Până la urmă,  cred că avem și un ghinion teribil în ultima perioadă pentru că, uitați-vă la ultimele meciuri, în afara greșelilor de arbitraj enorme ce s-au făcut împotriva noastră, am mai și primit niște goluri de cascadorii râsului. Astăzi, la o fază fixă de la centrul terenului bătută de portarul advers, mingea e deviată de un fundaș central al nostru și ajunge exact la un adversar și apoi intră în poartă. Iar asta întâmplându-se cu un minut înainte de a se termina jocul. E și o lipsă de experiență la aceste faze, pentru că nu le-am gestionat cum trebuie și fotbalul te pedepsește. Până la urmă, cred că este un rezultat nedrept, jucătorii chiar s-au dăruit din primul până în ultimul minut, au făcut risipă de energie, au încercat să respecte tot ce stabilisem. Cred că au reușit să anihileze niște jucători care, totuși, au un CV, au un nume, jucători cu potențial, cu calități individuale deosebite. Nu trebuie să uităm, UTA a făcut niște transferuri incredibile în ultima perioadă pentru o echipă de provincie. Așadar, cred că băieții mei chiar meritau victoria astăzi, dar – probabil – a fost o perioadă cu mai multe ghinioane pe care sperăm să o lăsăm în urmă și să mergem mai departe”, a spus Emil Săndoi, antrenorul principal al târgoviștenilor.

Lipsa de experiență își spune cuvântul

Apoi, fostul fundaș al naționalei a insistat puțin pe lipsa de experiență a elevilor săi. „Eu am spus de la bun început că avem o lipsă de experiență în cadrul grupului. E normal să fie așa pentru că jucătorii noștri nu au atât de multe meciuri în prima ligă, sunt unii dintre ei care de-abia pe aici au strâns vreo 20 și ceva de meciuri, când au venit pe aici aveau foarte, foarte puține. E clar că și asta își spune cuvântul în niște momente cheie ale jocului, dar ei capătă experiență de la partidă la partidă și mă aștept ca de acum încolo să nu mai facem niște greșeli copilărești”, a adăugat Săndoi.

Nu au ieșit cum și-ar fi dorit din seria cu meciuri din trei în trei zile

Până la urmă, antrenorul Chindiei a avut dreptate când anticipa problemele legate de programul încărcat. „Mi-a fost foarte frică de această perioadă cu cele șase meciuri pe care le-am disputat în 17 sau 18 zile.  A fost o încărcătură deosebită pentru băieți și mentală și fizică. Am avut posibilitatea, totuși, la meciul de Cupă să facem anumite schimbări în primul 11 și astăzi am arătat și prospețime. Îmi era tare frică de perioada asta pentru că nu avem un lot așa de numeros. Și, se vede, nu mi-a fost frică degeaba pentru că, până la urmă, nu am reușit să obținem rezultatele pe care ni le-am fi dorit. De acum, etapele disputându-se la o săptămână, avem mai mult timp la dispoziție să pregătim echipa, să lucrăm și din punct de vedere tactic, tehnic și fizic. Așa putem ajunge la parametrii pe care am demonstrat că-i putem atinge”, a încheiat Emil Săndoi.

Cu doar două meciuri câștigate din cele 8 disputate în retur, Chindia a pierdut locul de play-off pe care petrecuse sărbătorile de iarmă. Acum e pe locul 7, la egalitate de puncte (29) cu UTA, dar cu un golaveraj mai bun.

0
0

Articolul Săndoi regretă punctele pierdute cu UTA: „Rezultat nedrept, jucătorii mei s-au dăruit și au anihilat o echipă ce a făcut transferuri incredibile” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*