Şansa barajului. „U” Cluj a învins Galaţiul în derby-ul pentru supravieţuire şi va lupta pentru menţinerea în prima ligă

foto: Carmen Bizău

Universitatea Cluj a obţinut o victorie importantă la handbal feminin, 31-27 (15-15) cu CSM Galaţi, în etapa a 22-a a Ligii Florilor.

Cu acest rezultat, trupa lui Alin Bondar a scăpat, în mare măsură, de emoţiile retrogradării directe, dar nici nu prea poate spera la o salvare directă.

Meciul din Sala „Horia Demian” a fost controlat în mare parte de către clujence, iar excepţiile au fost atunci când gazdele au dat cu piciorul unui avantaj de trei goluri la un moment dat.

După ce au jucat inclusiv în şapte jucătoare pe atac, prin scoaterea portarului, clujencele au reuşit să se distanţeze treptat după minutul 45, iar moldovencele nu au mai putut să recupereze handicapul până la final.

Cu Mihaela Senocico cea mai bună marcatoare, nouă goluri, „U” a obţinut o victorie importantă, care o distanţează la şapte puncte de CSM Galaţi. Până la locul care asigură rămânerea directă în Liga Florilor mai sunt opt puncte, dar toate formaţiile de deasupra lui „U” au două meciuri mai puţin disputate.

Din acest campionat au mai rămas patru etape, iar Clujul va sta într-una dintre ele.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*