Şapte persoane – sancţionate fiindcă nu purtau măşti de protecţie

Două dintre ele erau arestate la domiciliu, asupra unei a treia au fost găsite două cuţite!

F. T.

În sera zilei de marţi, 14 iulie, în jurul orelor 22:00, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești, aflați în zona de sud a orașului, au depistat două persoane cu vârstele de 21 şi, respectiv 30 de ani, care aveau interdicţia de a părăsi domiciliul (arest la domiciliu).
Potrivit unui comunicat al reprezentanţílor instituţíei, „cei doi fac parte dintr-un grup de şapte persoane care au fost legitimate, tot marţi seara, de către forțele de ordine, întrucât circulau cu un mijloc de transport în comun fără portul măștii de protecție. În urma legitimării acestora și efectuării controlului corporal preventiv (în afara celor doi mai sus menţionaţi – n.n.), a fost identificat şi un tânăr, în vârstă de 18 ani, care avea asupra lui două cuțite cu lungimea de aproximativ 20 de centimetri, jandarmii întocmind în acest sens acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «port sau folosire fără drept de obiecte periculoase» prevăzute la art. 372 din Codul Penal. Totodată au fost aplicate şapte sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*