Sărbătoarea Francofoniei este marcată și la Ploiești

N. D.

De ani buni desfășurând activități pentru cei care doresc să învețe sau să exceleze în conversația în limba franceză, Alianţa Franceză Ploiești anunță că va marca printr-o serie de evenimente Sărbătoarea Francofoniei. Activităţile propuse se adresează elevilor și profesorilor deopotrivă, aceștia fiind invitaţi fie să creeze în limba franceză benzi desenate și poezii Haïku, fie să participe la conferinţe online, la ateliere și concursuri de limba franceză. Parteneri în realizarea manifestărilor sunt Inspectoratul Școlar Judeţean Prahova, Muzeul Judeţean de Știinţele Naturii Prahova, Camera de Comerţ și Industrie Prahova, Societatea Apa Nova Ploiești, asociațiile ”Défense de la langue française” și „La Bêta-Pi” Melle, ambele din Franţa. Astfel, în perioada 15 – 27 martie 2021, sub genericul ”Tous ensemble pour célébrer la Semaine de la Francophonie”, vor avea lor evenimente dedicate celebrării Francofoniei care se adresează elevilor și profesorilor, elevii fiind invitaţi să creeze benzi desenate și Haïku-uri în limba franceză, iar profesorii să redacteze un articol inspirat de experienţa didactică din timpul pandemiei de Coronavirus. Pe 17 martie sunt programate două evenimente, respectiv concursul de limba franceză ”La Plume d’or”, o competiție de limbă și civilizaţie franceză dedicată elevilor de liceu cu nivel avansat de limba franceză, cea de-a doua acțiune fiind programată să se desfășoare în mediul online. Este vorba despre conferinţa ”La terre, notre maison commune. La science et la technique au service de l’éducation populaire pour l’écologie”, susţinută de Léo și Martyna, voluntari de la Service Civique Fançais. Pe data de 19 martie va avea loc un eveniment care, din cauza pandemiei, se va desfășura tot în spațiul virtual, respectiv conferinţa cu tema ”Amitiés francophones”, susţinută de Mikael de la Fuente, coordonatorul alianţelor franceze din Spania. Totodată, până pe data de 27 martie, sub genericul ”Créer, jouer, s’amuser en français”, sunt programate să se desfășoare ateliere de limba franceză. Acestea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6–11 ani și se desfășoară în prezenţa unui profesor de limba franceză, un voluntar francez și cu participarea Evei, o fetiță care este cetăţean român și francez. Alianța Franceză are sediul în Ploiești, pe Bd. Republicii nr. 2-4, în Palatul Administrativ, Intrarea G, detalii despre evenimentele menționate putând fi solicitate și apelând numărul de telefon 0244/510792.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*