Sătmăreanul Cardoș i-a produs primul eșec lui Edi Gafencu la profesioniști, infrângere și pentru elevul lui Ruben Stoia

La câteva zile de la semnarea contractului cu Glory, cel mai puternic circuit profesionist de Kickboxing, Eduard Gafencu face un duș rece la Colosseum Tournament, de la București. În această seară, fighterul arădean a fost învins la puncte de Anghel Cardoș, un sportiv mai experimentat, care a luptat până nu demult și în Glory.

Sătmăreanul a profitat de startul mai bun de meci și, chiar dacă „The Blitz” Gafencu a revenit de la jumătatea duelului încolo cu câteva lovituri importante, arbitrii i-au dat câștig de cauză lui Cardoș. Acesta din urmă a bifat, astfel, a 48-a victorie din carieră, în timp ce Edi cunoaște gustul primei înfrângeri după 3 ani de la revenirea în ring la profesioniști. Până astăzi câștigase tot, adică 13 meciuri, 9 prin KO.

În premieră, Eduard Gafencu a luptat sub pentru clubul propriu – Blitz Gym și l-a avut în colțul său pe Arnold Nagy. Chiar dacă a pierdut în această seară, arădeanul își păstrează centura la categoria 77 de kilograme.

Însă, și fostul antrenor al lui Eduard Gafencu a avut o seară tristă în capitală. Elevul său, Gabriel Bozan, a pierdut la puncte, după o decizie la limită a arbitrilor titlul mondial ISKA. Cel care l-a învins pe Bozan, în limita categoriei 70 de kg, a fost bucureșteanul Sorin Căliniuc.

0
0

Articolul Sătmăreanul Cardoș i-a produs primul eșec lui Edi Gafencu la profesioniști, infrângere și pentru elevul lui Ruben Stoia apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*