Scandal după surpriza de la Sânpaul. CS Floreşti a fost eliminată din Cupă, dar a făcut contestaţie. Rezultatele optimilor de finală

Optimile de finală ale Cupei României, faza judeţeană, au produs o surpriză imensă la Sânpaul.

Formaţia aflată pe locul patru în Liga a V-a, zona Cluj, a învins-o pe CS Floreşti cu 3-1, după un joc perfect al gazdelor, care au compensat prin atitudine diferenţa de valoare.

La final, însă, floreştenii au făcut contestaţie la adresa portarului gazdelor, care ar fi jucat pe fals. Potrivit oaspeţilor, între buturile Viitorului s-ar fi aflat Eugen Brie, portarul legitimat la Unirea Dej, în Liga a III-a.

Acesta ar fi jucat un singur meci pentru „satelitul” Unirea Dej 2 din Liga a IV-a în acest sezon, chiar împotriv floreştenilor, iar aceştia l-au recunoscut ieri.

„Îi felicit pe adversari pentru joc, dar nu aşa se procedează. După meci, când au auzit că vrem să facem contestaţie, i-au spus portarului să plece repede. Nu aşa se apără corect şansele”, a spus preşedintele Laurenţiu Văidean.

„Au venit după 10 minute la mine să mă întrebe unde e portarul. Păi a plecat între timp. Nu am nicio problemă, abia aştept să mă cheme la Comisie. Portarul e legitimat la noi, totul e în regulă, şi cu vizele. Vorbesc de portar, dar au avut vreun şut pe poartă în afara golului? Să le fie ruşine! Abia aştept să mă cheme la Comisie”, a răspuns antrenorul Sânpaulului, Dănuţ Tofan. O decizie în acest caz va fi dată, cel mai probabil, luni.

Mai jos aveţi rezultatele din optimile Cupei României, faza judeţeană, în care s-a disputat şi derby-ul dintre Someşul Dej şi Unirea Iclod.

FC Bontida-ACS Vulturul Mintiu Gherlii 2-2, 6-4 d.l.d.

Progresul Nires-CSM Campia Turzii 0-3

Viitorul Poieni-Sporting Apahida 1-6

Viitorul Sânpaul-CS Floresti 3-1

Minerul Iara-CFR Dej 1-1, 4-5 d.l.d.

Progresul Boian-Unirea Triteni 0-0, 4-2 d.l.d.

Somesul Dej-Unirea Iclod 3-0

Unirea Dej 2 s-a calificat în sferturi fără joc.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*