Scenariul galben se aplică la cea mai mare primărie din Prahova!

N. Dumitrescu

Scenariul al doilea – galben – care se aplică la şcoli, cel în care elevii vin prin rotaţie la cursuri, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară, devine valabil inclusiv în cazul celei mai mari primării din Prahova. Confirmarea a venit după ce primarul Ploieștiului, Andrei Liviu Volosevici, a dispus o nouă măsură de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID-19 în rândul angajaților administrației publice locale. Având ca motivaţie oficială prelungirea stării de alertă la nivel național și prevederile legale în vigoare, s-a anunţat că personalul din cadrul fiecărei structuri a municipalității ploieștene va activa, începând cu data de 2 noiembrie a.c., în program de două săptămâni prezență la serviciu și două săptămâni muncă la domiciliu.
Potrivit noilor reguli de desfăşurare a activităţii, funcționarii publici de conducere din cadrul autorității publice ploieștene vor răspunde pentru organizarea activității structurii pe care o conduc, precum și de repartizarea atribuțiilor și a lucrărilor, iar fiecare salariat va răspunde de îndeplinirea atribuțiilor. Potrivit unei declaraţii a primarului Andrei Volosevici, a dispus aceste măsuri “pentru a se asigura continuitatea activității la nivelul municipalității ploieștene. Totodată, este necesar să respectăm cu toții regulile de combatere a infectării cu noul coronavirus. Activitatea noastră trebuie să continue în parametri normali, în condiții de siguranță, atât pentru salariații Primăriei Ploiești, cât și pentru cetățeni”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*