SCM Craiova și HC Zalău pot ajunge ori la bal, ori la spital!

Participarea celor două echipe românești în Cupa EHF, mă refer la SCM Craiova și HC Zalău, a ajuns într-un punct în care pot ajunge ori la bal, ori la spital!, adică pot promova în semifinalele competiției, dacă obțin victorii, sau pot pierde această oportunitate, dacă sunt învinse. Chiar dacă sferturile nu s-au jucat, Federația Europeană a făcut tragerile la sorți pentru semifinale, în urma cărora Craiova și Zalăul se vor întâlni în penultimul act, doar dacă se și califică, firește!

SCM Craiova urmează să dea piept cu gruparea rusă HC Lada, al cărei antrenor, Alexandr Khomutov, a declarat pe site-ul EHF că a studiat cu mare atenție Craiova. ”Este un adversar bine pregătit și valoros, dar dacă reușim să le blocăm atacurile, atunci ne va fi mai ușor”, comenta Khomutov.

Sigur, Lada este favorită și prin prisma palmaresului în cupele europene, prima participare a rusoaicelor de la Lada fiind consemnată în ediție 2001-2002, pe când Craiova este la a doua prezență în Europa! Mai mult, în clasamentul eficacității conduce rusoaica Daria Dimitrieva, care este și căpitanul echipei Lada, cu 46 de goluri marcate. Dar formația olteană nu se mai sperie așa ușor, pentru că în această ediție a Cupei EHF a luat puncte decisive în fața unor nume grele din handbalul european – și vorbim aici de Debrecen, Ungaria, pe care a eliminat-o în Turul 3, de Kuban, Rusia, Randers, Danemarca, și chiar Brest, din Franța, pe care le-a bătut în faza grupelor.

Uitându-ne și spre Zalău, toată lumea a spus, la început, că a avut noroc când din urnă a ieșit gruparea turcă Kastamonu Belediyesi, știut fiind faptul că handbalul cu semilună nu are prea mare ecou, pe Bătrânul Continent, cel puțin până acum. Doar că antrenorul Zalăului, Gheorghe Tadici, a analizat mai bine vestiarul advers și a constatat că la Kastamonu s-au făcut multe transferuri de marcă, nu mai puțin de 12 handbaliste străine ajungând pe Bosfor: două din Brazilia, două din Muntenegru, două din Rusia, trei din Croația, și câte una din Belarus, Polonia și chiar Românie (este vorba de portărița Anca Mihaela Rombescu).

În plus, în faza grupelor Belediyesi a terminat pe primul loc, înaintea unor formații mai bine cotate, cum sunt Vyborg, din Danemarca, Byasen, din Norvegia, și Vistal Gdynia, din Polonia. Și dacă tot suntem la capitolul statistici, să mai spunem că Belediyesi are al doilea cel mai bun atac din faza grupelor, cu 165 de goluri marcate în șase meciuri, după Byasen și Larvik, ambele cu câte 166 de reușite. În ierarhia eficacității acestei ediții de EHF, turcoaica Serpil Iskenderoglu este pe locul doi, cu 42 de goluri înscrise.

”Am studiat Kastamonu, o echipă multinațională, trebuie să recunosc. Au obținut rezultate foarte bune până acum, însă avem și noi șansa noastră și destule atu-uri ca să învingem. Suntem la un pas de semifinale, o performanță notabilă”, declara și Tadici, pe același site EHF.

Partidele de la Craiova și Zalău vor avea loc sâmbătă, 3 martie, cu începere de la ora 17:00.

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*