SCM Poli reușește prima victorie în noua ediție a Ligii Naționale: 28-23 acasă cu HC Vaslui

SCM Politehnica Timișoara a obținut prima victorie în această ediție de campionat după ce s-a impus cu 28-23 pe propriul teren în etapa a doua. Alb-violeții au preluat conducerea în prima repriză, au avut un avans de trei lungimi, au fost egalați la 10 și au intrat la pauză în avantaj, 15-13. Începutul părții secunde a adus desprinderea timișorenilor care au condus și la 7 goluri în ultima parte a meciului. Nu s-a repetat istoria de la Călărași și alb-violeții și-au trecut în cont cele trei puncte puse în joc.

Pero Milosevic i-a trimis în formula de start pe Savic – Cîmpan, Orbovic, Fenici, Hrimiuc, K. Milosevic și Marjanovic, cu alb-violeții începând în atac. Pentru faza defensivă intrau Șania și V. Milosevic. De partea cealaltă, Sandu Iacob a început partida cu Pralea – Dragon, M. Bujor, R. Farcaș, Dediu, Anton și A. Farcaș. Vasluienii au două perechi de frați: Bujor (Mihai și Gabriel) și Farcaș (Răzvan și Alexandru). Pivotul R. Farcaș a deschis scorul, iar Hrimiuc a egalat la 1. Noul pivot a lui Poli a debutat oficial în alb-violet la această partidă contra fostei sale echipe, după ce a ratat prima etapă din cauza unei accidentări. Dediu a dus scorul la 1-2, fiind ultima dată când oaspeții s-au aflat la conducere. Hrimiuc a marcat al doilea gol, iar Savic a avut două intervenții la rând, cu una pe contră. K. Milosevic i-a dus pentru prima dată pe timișoreni în avantaj, Pralea i-a blocat pe V. Milosevic (pe o contră) și Șania (șut puternic), iar Cîmpan dubla avansul gazdelor de la 7 metri, scor 4-2.

Șania a fost primul eliminat temporar în minutul 10, iar K. Milosevic făcea 5-2. Poli încerca apărarea 5+1, iar Dediu a pătruns și a dus scorul la 5-3. Cîmpan a punctat din extrema dreaptă, R. Farcaș de pe pivot, iar Marjanovic făcea 7-3 după ce Fenici nimerea bara. Șania a fost eliminat pentru a doua oară în minutul 15. Anton reducea diferența și Fenici își trecea prima dată numele pe lista marcatorilor (8-5). Anton, din nou, iar K. Milosevic făcea 9-6. Pero Milosevic a trebuit să regândească rotația în apărare după a doua eliminare a lui Șania și a apelat la Păiuș. Dediu a găsit poarta în amenințare de joc pasiv, iar Marjanovic a înscris golul 10 după ce a intrat ca al doilea pivot.

Au urmat trei goluri la rând pentru oaspeți, pe mâna fraților Farcaș (unul Răzvan și două Alexandru), în timp ce Poli era din nou în inferioritate după eliminarea temporară a lui Hrimiuc. 10-10 și Milosevic a cerut timp de odihnă în minutul 22. Fenici a readus-o pe Poli în avantaj de două ori, dar Dediu și G. Bujor au egalat. La 12-12 a intrat Daskaloski în poarta gazdelor. Acesta a călcat greșit la încălzire, dar a putut să intre până la urmă și și-a ajutat coechipierii. Marjanovic a făcut 13-12 din extremă, Păiuș a tras peste pe contră, oaspeții au cerut timp de odihnă, iar Daskaloski a apărat în amenințare de joc pasiv. M. Bujor a fost trimis 2 minute pe bancă și Orbovic ducea scorul la 14-12. V. Milosevic a concretizat o contră pentru 15-12, Fenici a fost eliminat temporar în ultimul minut, iar Dediu a înscris de la 7 metri. La vestiare s-a intrat cu 15-13 pentru SCM Poli.

Vuk Milosevic pe contraatac

Anton a marcat primul gol al părții secunde, iar Pralea a reușit trei intervenții la rând, inclusiv una la aruncarea de la 7 metri a lui Cîmpan. A urmat o altă aruncare de pedeapsă pentru gazde, iar Șania a transformat-o. Bară HC Vaslui și V. Milosevic a marcat pe contră pentru 17-14. Primele cinci minute ale reprizei secunde au fost marcate cu greșeli de ambele părți. Iacob a cerut timp de odihnă în minutul 37, iar M. Bujor a primit a doua eliminare, iar Anton a marcat pentru 17-15. Gabriel Bujor a fost eliminat în minutul 40 după ce l-a lovit pe V. Milosevic care a accentuat efectele. Jucătorul cu numărul 11 a primit direct cartonașul roșu, urmat și de cel albastru ceea ce înseamnă raport. Marjanovic a făcut 18-15 și oaspeții se apărau 5+1. Orbovic a înscris de două ori la rând pentru ca timișorenii să conducă cu 20-16. Păiuș a fost trimis și el temporar pe bancă, Poli se apăra în 4+1, iar Daskaloski a reușit câteva intervenții. Fenici a fost luat om la om în inferioritate, dar l-a eliberat pe Marjanovic în extremă și ecartul sărea la cinci lungimi: 21-16. Oaspeții au cerut al doilea time-out al reprizei dar au ratat următoarele două atacuri. Hrimiuc și-a mai trecut în cont un gol, iar A. Farcaș puncta din extrema stângă.

Șania a reușit a doua transformare de la 7 metri, Anton a punctat din extrmă, iar V. Milosevic a înscris după o combinație spectaculoasă cu Fenici (24-18). Fiul antrenorului a fost trimis două minute pe bancă în minutul 52, iar Amihăesi marca de la 7 metri pentru 24-19. Moldovenii au încercat o apărare avansată, aproape de centrul terenului. Poli a găsit soluții, cu Orbovic marcând de două ori la rând, cu time-out-ul lui Milosevic între ele, scor 26-19. V. Milosevic a rămas și în atac, pe postul de coordonator, iar Fenici trecea inter stânga. Daskaloski a avut câteva intervenții, iar A. Farcaș marca golul 20 al formației sale, după contraatac. Cîmpan a refăcut ecartul de 7 lungimi, punctând din extremă, oaspeții au lovit bara, iar Păiuș a primit a doua eliminare temporară în minutul 28. Popa a punctat de la 7 metri, iar pe finalul partidei au intrat Lasica și Ștefan la gazde. Milosevic a mai cerut un timp de odihnă în penultimul minut, iar fiul său puncta cu o torpilă pentru 28-21. Cumpănici a înscris de la 7 metri, Savic a intrat pe final și a mai reușit o intervenție, iar A. Farcaș a înscris ultimul gol al partidei în ultimele secunde. S-a încheiat 28-23 și SCM Politehnica Timișoara a obținut prima victorie în noua ediție a Ligii Naționale. Cele două echipe au câte trei puncte și sunt momentan pe locurile 5 și 7.

Milos Orbovic a contribuit cu patru goluri în repriza secundă

Doi  jucători de la SCM Politehnica au reușit câte 5 goluri: Milos Orbovic (1 gol în prima repriză și 4 în a doua) și Filip Marjanovic (3/2). V. Milosevic a încheiat partida cu 4 goluri (1/3). Patru jucători de la gazde au contribuit cu câte 3 goluri: Cîmpan (2/1), Fenici (3/0), Hrimiuc 3 (2/1) și K. Milosevic (3/0). Șania a înscris de două ori de la 7 metri în repriza secundă. Claudiu Dediu, de la oaspeți, a fost cel mai bun marcator al partidei cu 6 goluri (5 în prima repriză/1 gol în a doua). Pentru HC Vaslui au mai înscris: Anton 5 goluri (2/3), A. Farcaș 5 (2/3), R. Farcaș 3 goluri, iar G. Bujor, Cumpănici, Popa și Amihăesi și-au trecut în cont câte o reușită.

Pentru SCM Politehnica Timișoara urmează săptămâna viitoare o deplasare în partea cealaltă de țară, la Constanța unde vor juca cu AHC Dobrogea Sud, iar următorul meci acasă este în etapa a 4-a cu CSU Suceava.

The post SCM Poli reușește prima victorie în noua ediție a Ligii Naționale: 28-23 acasă cu HC Vaslui appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*