SCM Timișoara câștigă la scor ultima deplasare din tur, la codașa fără punct cucerit

Secund clasata în seria vestică a Diviziei A a încheiat în această după-amiază deplasările primului tur de campionat disputat de la lansarea în vară în competiția sub egida FRH, SCM Timișoara învingând la scor pe terenul ”lanternei roșii” fără punct în cont ACS Odorheiu Secuiesc.

Timișorencele au câștigat meciul de la ora 16 din etapa a XII-a și penultima în Divizia A – Seria B cu 27-39, la pauză 12-22, conturând încă o diferență mare de scor într-o rundă în care și alte dispute au fost tranșate cu avantaje de 15 și 11 goluri în cazul unor victorii ale gazdelor respectiv zece într-un succes în deplasare.

Vizitatoarele din Banat plecau din postura de mari favorite în sala sporturilor din Odorheiu Secuiesc, una găzduind meciuri din primul eșalon pe semicercul masculin, iar SCM și-a valorificat acest statut, desprinzându-se clar deja până la pauză pe terenul unei alte grupări care s-a lansat în cursă odată cu această ediție dar a pierdut fără excepție toate întâlnirile.

SCM Timișoara se impunea nu foarte departe și în meciul de debut în campionat, din etapa I, cu 27-41 (8-19) pe 16 septembrie la KSE Târgu Secuiesc, după care a pierdut pe drumuri în runda a III-a, la liderul cu punctaj maxim Minaur, 29-28 pe 7 octombrie, câștigând ”la masa verde” cu 0-10 ieșirea din sâmbăta imediat următoare la Brașov, cedată pe teren Coronei tot la un gol diferență, dar și triumfând în serie în următoarele partide afară: 27-35 la FC Argeș, 27-38 la ACS Olimpic Târgu Mureș și 25-27 la Dacia Mioveni.

Pentru elevele lui Lucian Ghiulai urmează apariția cădere de cortină acasă peste sezonul de toamnă în duelul bănățean din 18 decembrie cu CSU Reșița, după care la debutul returului vor primi în jur de 13 ianuarie vizita lui KSE Târgu Secuiesc și se vor deplasa pe 27 ianuarie la Național Râmnicu Vâlcea, înaintea încleștării la vârf a primelor două clasate, în ”Constantin Jude”, în 3 februarie, cu CS Minaur Baia Mare. Ultimele rezultate din Divizia A – Seria B, clasamentul la zi și programul etapei a XIII-a, pe coloana datelor tehnice.

Gruparea masculină a maramureșenilor de la Minaur este viitoarea vizitatoare a ”violeților” lui SCM Politehnica Timișoara, sâmbătă de la ora 16, în etapa a XIII-a și ultima a turului în sezonul regular din Liga Zimbrilor.

Pe plan internațional, reprezentativa feminină de seniori a României este în pragul debutului la ediția din acest an a turneului final al Campionatului Mondial, în Germania, unde sâmbătă va juca împotriva selecționatei din Paraguay, ”tricolorele” fiind programate mai apoi tot în Grupa A contra Sloveniei, duminică, marți cu Spania, joi 7 decembrie cu Angola iar vineri cu Franța. Miza o constituie intrarea cu un punctaj cât mai bun în grupele principale ale ”Mondialului”.

The post SCM Timișoara câștigă la scor ultima deplasare din tur, la codașa fără punct cucerit appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*