Scriitorul Nicolae Croitoru: Sunt de părere că Omenirea este la o răspântie de care depinde viitorul său, iar Omul are datoria să-şi cureţe calea de mărăcini şi să-şi apere destinul

Luiza Rădulescu Pintilie

A scris primele versuri prin pădurile subcarpatice, de la Moreni şi de pe Valea Prahovei şi consideră, ca prim debut literar, rubrica pentru elevi susţinută la postul de radio din Moreni. Debutul oficial a fost la vârsta maturităţii şi înţelepciunii celei de-a doua … tinereţi, la 70 de ani, cu volumul de versuri “Tu ești Doamne Om ca mine“, atunci când scriitorul Nicolae Croitoru consideră că „ a avut loc explozia, deși germenii mă însoţeau de la o vârstă mai fragedă. (…) ca un filtru aspru pe care-l purtam în suflet și a explodat fără să mă întrebe”.
Recent, şi-a lansat, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în cadrul unui eveniment de ţinută, având alături o „lume bună”, deschisă spre sensurile şi înţelesurile cuvântului tipărit, două noi cărţi: un volum de cugetări -„ În cercul marelui balans” şi romanul alegoric „Pandemia albastră” . S-a născut în anul 1946, în comuna Mărgineni, din fosta regiune Argeș, actualmente judeţul Olt, iar la vârsta de 15 ani s-a înscris la Școala Profesională a Uzinei de Aluminiu din Slatina , pe care a urmat-o , în mod real, la Moreni ,în judeţul Dâmboviţa. Iar de aici a urmat un traseu profesional, de continuare a studiilor până la nivel universitar în domeniul Filozofiei şi în cel al Economiei, dar şi de viaţă în care a rămas constantă apropierea sa faţă de generaţia tânără şi mişcarea de tineret. Chiar doctoratul în Filozofie l-a obţinut cu o teză de cercetare a valorilor în rândul tineretului, aşa cum, între funcţiile deţinute, au fost şi cele pe linie de tineret, cărora li s-au adăugat responsabilităţi în domeniile culturii şi televiziunii, învăţământului şi cercetării, după 1989 urmând , după cum notează într-o sumară schiţă autobiografică, „o nouă carieră pe cont privat”. Autodefinindu-se, în poezia „Biografie sentimentală”, scriitorul Nicolae Croitoru spune despre sine: „Despre mine nu pot să agăţ în cui/ vreo icoană./N-am fost nici prea frumos,/nici prea deştept şi în niciun caz/ răsfăţat de soartă./ Tăria am dobândit-o din sărăcie şi /greutăţile vieţii./ Adevărul este cel care-mi taie răsuflarea, /este cumpăna vieţii mele,/munca este izvorâtă /din înţelepciunea dăruită de bunii/ şi străbunii mei./Despre Dumnezeu pot spune/ că nu m-a ajutat cu nimic, /dar nici nu m-a încurcat,/ şi de aceea cred că nu există./Pentru mine credinţa este în Om,/ El este Dumnezeul meu/ capabil să încalece pe valul biruinţei/ şi dacă va reuşi va fi neîndoios/ mândru şi pe deplin stăpân pe sine.”

– Când şi cum v-aţi descoperit, distinse domnule Nicolae Croitoru, apropierea de scris ?
– A te descoperi apropiat de scris înseamnă de fapt a te regăși pe tine însuţi, aţi contura identitatea, a îmbogăţi raporturile tale cu lumea, într-o încercare de a lăsa cititorului o oglindă cât mai fidelă a realităţii . Scriitorul este un săpător după adevăr, este albina căutătoare de prospeţime, este un descoperitor de valori, dar și un arhitect de conștiinţă, un gânditor uneori blând, alteori agitat asemenea lumii pe care o trăiește. Primele mele versuri le-am scris prin pădurile subcarpatice , de la Moreni și de pe Valea Prahovei.
– Aţi debutat în urmă cu câţiva ani, într-un moment existenţial care aduna laolaltă multe anotimpuri de viaţă şi, după cum mărturisiţi în capitolul “Mulţumiri” al uneia dintre cele mai recente cărţi care vă poartă semnătura, aţi avut alături, în acest demers deloc uşor, nume cunoscute şi recunoscute în arta scrisului- maestrul Dinu Săraru, criticul prof.univ dr. Valeriu Râpeanu – ca să dăm doar două nume, publicişti şi jurnalişti importanţi ai momentului. Poezie, schiţe şi nuvele , cugetări şi un recent roman definesc deja, prin cele şase cărţi, profilul dumneavoastră scriitoricesc. Dar personal, cum vedeţi tot acest drum către cititor , către inima şi mintea lui ?
– Debutul în scris nu este un arţag. Începi și gata. Uneori păstrezi în tine decenii întregi durerile vieţii, alteori le presimţi, dar nu le dezvălui niciodată . Nici vârsta debutului nu prea contează. Ce e important este să nu ”fentezi” sau să nu “seduci” realitatea, să spui adevărul până la capăt , să nu trădezi valorile reale, să nu te păcălești pe ţine însuti și să nu subestimezi Omul și civilizaţia ta. Dacă ești sensibil la ceea ce este în jurul tău, atunci se va produce o explozie și începi să scrii. Nu mai poţi răbda pentru că ai deja ceva de spus semenilor tăi.
Oricum, a scrie nu înseamnă o înșiruire de semne între niște coperţi, fie ele și din foiţa de aur. Înseamnă mai mult : în primul rând , idei , analiză critică , dezvăluirea adevărului și, nu în ultimul rând, gânduri care să îmbogăţească limba, cultura cu forme noi , creatoare. Scrisul este o binecuvântare, e un copil din flori pe care-l vrei un mic Dumnezeu. El e o nouă sămânţa a ta. Eu am debutat la 70 de ani. Atunci a avut loc explozia, deși germenii mă însoţeau de la o vârstă mai fragedă. S-au mirat mulţi , au zis că este un capriciu sau chiar o refulare. S-au înșelat cu toţii. Era un filtru aspru pe care-l purtam în suflet și a explodat fără să mă întrebe. Citiţi poeziile și sunt sigur că vă vor răsfăţa cu tinereţea lor. Analizaţi cugetările și veţi fi surprinși de francheţea și adevărul lor , nu vă feriţi de absurd, nu ocoliţi utopiile , ele ascund adevăruri care dor, dar și ipostaze de fericire ascunsă . Lumea e complexă și trebuie pozată așa cum este . Mulţi dintre prietenii mei au fost derutaţi de varietatea stilurilor și genurilor abordate în volumele publicate . Eu la rându-mi sunt surprins de așteptările candide pline de simplitate ale cititorilor care așteaptă să primească totul de-a gata. Lăsaţi mintea să zburde , să caute sensuri noi, să-și pună întrebări împreună cu scriitorul! Viaţa este diversă, iar scrisul nu trebuie s-o constrângă să devină mai simplă, dimpotrivă trebuie scuturată de scheme obosite . Cu cât opera e mai adevărată, cu atât pătrunde mai repede în inima cititorului. Este drept că și forma contează și trebuie să recunosc că am datorii neachitate faţă de cititori. Pentru mine ideea , adevărul și proiecţia în viitor au prioritate .Omul și Umanitatea constituie sensul meu suprem.
– Prefaţate de publicistul şi criticul Octavian Ştireanu, precum şi de jurnalistul Ion Cristoiu, girate sub semnul prieteniei de-o viaţă, cum mărturisiţi , de profesorul şi scriitorul Alexandru Mironov, dar şi de alţi publicişti de marcă , aţi lansat recent două volume- unul de cugetări, celălalt -un roman alegoric. Iar romanul- Pandemia albastră- a atras atenţia, încă de la acest moment al lansării, deopotrivă prin actualitatea temei propuse şi prin maniera scriitoricească în care aţi aşezat-o în cele aproape 500 de pagini ale cărţii. Jurnalistul Ion Cristoiu a spus chiar că aţi lărgit lumea creaţiei domniei voastre de la satul românesc la universul interstelar. A subliniat, în acelaşi timp, că aţi inaugurat cumva în literatura română “ problematica dureroasă generată de pandemie” printr-o alegorie inedită şi un roman modern. Curajos demers ! Cum aţi decis să-i daţi curs “ la cald” cum se spune, pandemia continuând să scrie istorie sub ochii noştri ?
– Este adevărat că am foarte mulţi prieteni din toate colţurile ţării. Unii dintre ei sunt sclipitori. E vorba despre cei nominalizaţi de dumneavoastră, la care se mai adaugă D. R. Popescu, Eugen Uricaru și mulţi alţii din zona mai tânără , al căror obiectiv a fost și este să lase ceva în urma lor, să apere limba și neamul , dar și valorile lăsate de înaintași . Evocaţi în întrebare că maestrul Ion Cristoiu ar fi spus că “ am lărgit lumea creaţiei mele de la satul românesc la universul interstelar“, că am inaugurat în literatura română problematica dureroasă a pandemiei“. A făcut o evaluare care mă măgulește, dar realitatea este că fiecare scriitor are această datorie de a umple speranţa lumii cu valori reale. Pentru mine Pandemia este o epopee a Omului , este o veșnică confruntare a umanităţii cu dezastre naturale, dar nu numai atât. Este și proba de a învinge a Omului, e întrebarea dacă poate sau nu să fie suprem în confruntarea cu natura. În acest roman se conjugă firesc normalitatea Pământului , cu drama unei Pandemii repetabile, nedescifrată încă de omenire, cu toate salturile sale știinţifice. În esenţă, „Pandemia Albastră” este o metaforă în oglindă a lumii noastre reale, surprinsă în ipostaze dramatice, care trebuie să înveţe alfabetul dezastrelor care o pândesc. Pregătirea pentru o lume mai bună și un Om mai înţelept reprezintă concluzia alegoriei în cauză.Volumul “În cercul marelui balans“ este în fapt un imn al căutărilor existenţiale, vizionare, îmbrăcate în haina unor fantezii omenești, a unor idei filozofice și metafore ancestrale, al căror caracter meditativ ideatic se revarsă peste om ca o binefacere, îi dezvoltă și configurează speranţa în contextul marilor întrebări ale lumii.
Ambele volume sunt ţesute ca o punte spre viitor, într-o perioadă în care lumea lunecă încet, încet spre neprevăzut, spre o nouă etapă de evoluţie.
-Nu am putut să nu remarc interesantele motto-uri cu care vă deschideţi ultimele două cărţi, imediat ce am remarcat eleganţa realizării lor grafice . Mărturisesc chiar că m-a îndemnat la reflecţie mai ales zicerea lui Jean Paul Sartre- “Omul nu este nimic altceva decât ceea ce face din el “. Ce consideraţi că a făcut din el omul zilelor noastre, cel pe care îl şi îndemnaţi la finalul romanului dumneavoastră să fie propriul său erou ?
– Motto-urile la care vă referiţi , la fel ca toate cele care însoţesc cărţile mele, sunt ale unor titani ai gândirii . Ele, ca și alte esenţe ideatice pe care le veţi întâlni pe frontispiciul scrierilor mele, sunt piloni ai concepţiei mele fundamentale despre Om , Umanitate și Viitor. Pentru mine această triadă reprezintă chezășia mersului umanităţii înainte. Eu cred în Om , el este Dumnezeul meu, dar are multe de făcut până se va confirma dominant și suprem. Sunt de părere că Omenirea este la o răspântie de care depinde viitorul său, iar Omul are datoria să-și cureţe calea de mărăcini, să-și apere destinul , să se consolideze pe el însuși, să-și dezvolte virtuţile de transformare a lumii într-o civilizaţie durabilă, sănătoasă și de viitor.
– Rememorând numele celor care v-au fost aproape, aţi vorbit şi despre “instigarea la un nou ciclu inediat”, făcând trimitere la ceea ce aveţi deja în lucru. La ce să se aştepte cititorul pentru viitoarea întâlnire pe care i-o propuneţi ?
-Pentru viitor, m-am referit la un nou “ciclu” inedit anunţat de mine la recenta dublă lansare a celor două volume. Simplific lucrurile pentru că angajamentul de realizare a unui “ciclu” este încărcat de imprevizibilitate. Cel mai sigur e că în volumele viitoare voi aborda probleme de mare actualitate ale umanităţii, între care elemente de dezumanizare a Omului , de înstrăinare a lui , de amputare fizică a originalităţii speciei sale, de alterare a genomului și “ închiriere “ către alte făpturi create tot de el , a inteligenţei , viziunii creatoare și statutului de patriarh suveran suprem.
Peste astea Pământul îmbătrânește și el, iar schimbările climatice și de altă natură pun în discuţie nevoia de a ne “împăca cu natura”. Sunt probleme vitale care nu pot scăpa atenţiei unui scriitor în această perioadă complicată, plină de incertitudini și neprevăzut.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*