Scrisoare a Regelui Mihai către Principele Radu, după decesul mamei acestuia

Regele Mihai a transmis Principelui Radu şi fratelui acestuia, după decesul mamei lor, un mesaj în care precizează că este alături de ei şi că ştie prin ce trec acum, pentru că ştie „cât de dureroasă este pierderea mamei”.
„Îmi pare nespus de rău şi mă gândesc la amândoi prin ce treceţi acum, fiindcă ştiu cât de dureroasă este pierderea mamei. Vă sunt alături în aceste momente de suferinţă şi mă rog pentru sufletul Gabrielei. Era o fiinţă nobilă, de o delicateţe rară”, este scrisoarea semnată de Regele Mihai şi adresată Principelui Radu şi fratelui acestuia, Dan. Scrisoarea a fost publicată luni pe site-ul Casei Regale. Casa Regală a anunţat, în acea zi, decesul Gabrielei Duda, mama Principelui Radu, la vârsta de 79 de ani. În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruţător, se arată în anunţul Casei Regale, potrivit news.ro. Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi în anul 1961 şi a urmat o carieră medicală. A fost medic de ţară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum exact şaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iaşi, şi pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iaşi. René Duda a decedat în anul 1999.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*