Scrisoarea lui Cosmin Contra adresată suporterilor naționalei la încheierea mandatului de selecționer

Dragi suporteri ai tricolorilor,

Fie că susțineți România din tribune ori din fața televizorului, din postura de jucători, arbitri, conducători de cluburi, jurnaliști sau colegi antrenori, mi-am dorit foarte mult să vă mulțumesc tuturor la capătul acestui mandat de selecționer.

Am trăit o bucurie unică și o experiență incredibilă pe banca echipei pe care am iubit-o și o voi iubit totdeauna. Am fost mândru să primesc această onoare de a reprezenta țara mea din cea mai importantă poziție de antrenor, după anii în care am purtat cu dăruire și emoție tricoul primei reprezentative. Vă asigur că am muncit cu tot sufletul, punând în slujba naționalei tot ce am învățat în cariera de jucător și antrenor, având mereu doar visul performanței în minte și în inimă.

Din păcate, rezultatele din teren nu au fost mereu așa cum mi-am dorit. Îmi cer iertare pentru dezamăgirea pe care am produs-o celor care își doreau mai mult, pentru greșelile pe care le-am făcut și pentru că nu am putut să transform dragostea mea pentru echipa națională în rezultate pe măsura ei.

Am ales să vă scriu acum, după ce România are deja un nou selecționer, pentru că abia acum simt că acest mandat se încheie, când naționala pășește pe un drum în care eu cred. Cu oameni pe bancă, în locul meu și al staff-ului meu, pe care îi prețuiesc și îi voi ajuta necondiționat.

La finalul acestei etape, mulțumesc Federației Române de Fotbal pentru încrederea oferită pe toată durata mandatului meu și pentru sprijinul pe care l-am simțit zi de zi. Mai mult decât atât, FRF mi-a oferit o echipă de profesioniști care a trăit și a muncit alături de mine, 100% dedicați naționalei. Le mulțumesc fiecăruia dintre ei, membri ai unei echipe extraordinare.

Am învățat enorm și am căpătat, în același timp, prieteni căliți alături de mine prin focurile unei presiuni incredibile. În toată cariera mea viitoare, voi purta cu mine imaginile miilor de copii care au cântat imnul pentru România pe stadion, sacrificiile jucătorilor care au înțeles să dea totul pentru tricoul pe care îl poartă și gândul că am putut contribui la o schimbare de generație pentru viitorul mai bun al fotbalului românesc.

Echipa națională aparține tuturor românilor și ea trebuie susținută necondiționat. Eu așa voi face totdeauna.

De acolo, din banda dreaptă a terenului, după o cursă fără teamă, așa cum v-am obișnuit, am trecut pe banca selecționerului. Acum, când mă ridic de pe banca aceasta spre un alt viitor, înțeleg de fapt că aceste curse ale mele nu se vor opri niciodată.

Merg mai departe, cu mâna la inimă, pentru România!

Vă mulțumesc și vă îmbrățișez,

Cosmin Contra

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*