Scrisoarea lui Zidane: ”Plec, pentru că Real nu mai are încredere în mine”…

Francezul Zinedine Zidane explică într-o scrisoare, pe care a trimis-o cotidianului AS, motivele plecării sale de la Real Madrid și dă vina direct pe oficialii clubului. Iată câteva din ideile lui Zidane, din gândurile și trăirile lui, pe banca tehnică a Realului, pe care nu le-a spus nimănui:

”Plec pentru că simt că clubul nu-mi mai dă încrederea de care am nevoie, nu-mi oferă sprijinul pentru a construi ceva pe termen mediu sau lung. Cunosc fotbalul și știu cererea unui club ca Real Madrid, știu că atunci când nu câștigi, trebuie să pleci. Dar s-a uitat baza pe care am construit-o, relațiile cu jucătorii și între fotbaliști, cu cei o sută cincizeci de oameni care lucrează cu și în jurul echipei…

M-a durut foarte tare când am citit în presă, după o înfrângere, că voi fi dat afară dacă nu câștig următorul meci. M-a durut pe mine și pe întreaga echipă, pentru că aceste mesaje au fost transmise intenționat presei. Și profit de această scrisoare pentru a trimite un mesaj jurnaliștilor – nu vreau să critic pe nimeni, dar mi-ar fi plăcut ca întrebările voastre să nu fie întotdeauna îndreptate spre controverse, să vorbim mai mult despre jucători și să nu uităm de fotbal, de el să ne ocupăm mai mult”, a scris, printre altele, Zinedine Zidane.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*