Scufiţul Roşu și Lupoicul de la Râm! Hâm!

Florin Tănăsescu

 

Zoe s-a trezit având în cap bigudiuri şi îndemnul: „Fii bărbată!”. Domnişoara Goe s-a dus la „tatiţa” reclamându-l pe conul Miţa că a lăsat-o gravidă!
Scufiţul Roşu plecase, zice-se, bou, la Paris, dar s-a întors vacă, susținând că trebuie făcut loc ideilor progresiste!

„Chiar şi Doamna Robespierre a luptat pentru ele, sub deviza „Liberte, Egalite, Sexualite”.
Cuprins de dorul de ducă, aidoma Lelei Cârţan – nu Badea, cum ne-au minţit, ani şi ani, profesorii – Scufiţul a luat-o la sănătoasa şi a ajuns acolo de unde ne tragem.
Fireşte, bagabonţii din clasele a VIII-a A şi B, care tocmai ieşiseră de la ora de Educaţie sexuală – s-au gândit la tot soiul de plus/minus chestii neortodoxe.
Scufiţul Roşu a ajuns la Roma – adică la Râm, de unde a zis cronicara Grigoroaica Urecheata că ne tragem. Adăstând acolo, s-a răstit la Lupoaică:
– Eşti lup! Iar copiii tăi se vor numi cum „vrea” muşchii mei.
Aşa s-au născut RomulUSR PLUS Remusa Mimosa minusa!
Estimp, la orele de Istorie, elevii mai aflau că Tudora Vladimiresca a fost o luptătoare care a zis: „Şarpele, când îl doare chifla, iese la drumul mare”. Din astă întâmplare, nimeni n-a învăţat mai nimic.
Nu de alta, dar nu vă mire dacă veţi auzi că Fana cea Mare a zis că „Moldova nu-i a noastră, nici a urmaşilor urmaşilor noştri, ci a trendului european”.
Să nu rămână nimeni stană de piatră dacă va veni vremea în care elevii vor susţine că Mihaela cea Vitează a zis „Pohta ce-am pohtit a fost să mă mărit cu domnul UE!”.
Să sperăm că nu apucăm vremea în care bărbaţii vor avea burţile umflate nu de bere, ci de „mititei”…
Zoe s-a trezit cu idei postmoderniste: „să fie bărbată!”. Domnişoara Goe s-a dus la tatiţa, plângându-se că – plus sau minus virgulă, nu contează! – conul Miţa a lăsat-o gravidă.
Scufiţul Roşu este în negocieri cu Lupoicul de la Râm!
Hâm!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*