Se cunosc 19 dintre cele 20 de echipe calificate la primul baraj pentru Liga 2

Ultima necunoscută a rămas în seria a cincea, acolo unde mai trebuie lămurită doar problema echipei care se va califica de pe locul secund

Eşalonul al treilea mai are de disputat doar o singură etapă a sezonului regular, după care vor urma cele două tururi de baraj care vor avea ca rezultat final determinarea echipelor care vor promova în Liga 2.

În primul tur al barajului, care se va disputat în dublă manşă, pe 8 (turul) şi 15 mai (returul) s-au calificat deja 19 echipe, singura necunoscută fiind în seria a cincea, acolo unde nu se ştie încă cine o va însoţi la baraj pe Corona Braşov.

Cu o etapă înainte de final, lupta se dă între ACS SR Municipal Braşov şi CS Blejoi, care au acelaşi număr de puncte, dar braşovenii stau mai bine la meciurile directe

În ceea ce priveşte ordinea în clasamentul seriilor, incertitudinile sunt destul de multe, ultima rundă urmând a stabili în şase serii cine va aborda primul baraj de pe locul 1 şi cine de pe locul 2.

Lista echipelor calificate la baraj este alcătuită în acest moment din următoarele echipe, în ordinea clasamentului actual: Foresta Suceava şi Bucovina Rădăuţi (ambele seria 1), Dacia Unirea Brăila şi Suporter Club Oţelul Galaţi (foto) (ambele seria 2), CS Afumaţi şi Mostiştea Ulmu (ambele seria 3), CSA Steaua şi FCSB 2 (ambele seria 4), Corona Braşov (seria 5), ACSO Filiaşi şi Vediţa Coloneşti M.S. (ambele seria 6), Viitorul Şelimbăr şi Măgura Cisnădie (ambele seria 7), Şoimii Lipova şi Crişul Chişineu Criş (ambele seria 8), Unirea Dej şi CSO Cugir (ambele seria 9), Minaur Baia Mare şi SCM Zalău (ambele seria 10).

În ceea ce priveşte programul meciurilor tur din primul baraj, acesta a fost stabilit joia trecută, prin tragere la sorţi şi se prezintă astfel:

  • B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2
  • B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1
  • B3: Locul 1, Seria 3 v FCSB 2 (Locul 2, Seria 4)
  • B4: Locul 2, Seria 3 v CSA Steaua (Locul 1, Seria 4)
  • B5: CSM Corona Braşov (Locul 1, Seria 5) v Locul 2, Seria 6
  • B6: Locul 2, Seria 5 v Locul 1, Seria 6
  • B7: Locul 2, Seria 8 v Viitorul Şelimbăr (Locul 1, Seria 7)
  • B8: Măgura Cisnădie (Locul 2, Seria 7) v Locul 1, Seria 8
  • B9: SCM Zalău (Locul 2, Seria 10) v Locul 1, Seria 9
  • B10: Minaur Baia Mare (Locul 1, Seria 10) v Locul 2, Seria 9

Rezultatele şi marcatorii etapelor disputate în noul sezon: ETAPA 1 | ETAPA 2 | ETAPA 3 | ETAPA 4 | ETAPA 5 | ETAPA 6 | ETAPA 7 | ETAPA 8 | ETAPA 9 | ETAPA 10 | ETAPA 11 | ETAPA 12 | ETAPA 13 | ETAPA 14 | ETAPA 15 | ETAPA 16 | ETAPA 17

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*