Se întoarce roata: DNA cere urmărirea penală a procurorului „de elită” Mircea Negulescu

V. Stoica

O mișcare la care, probabil, puțini se așteptau în momentul de față se va derula astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție: Secția de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție cere instanței confirmarea redeschiderii urmăririi penale împotriva lui… Mircea Negulescu, personajul care ajunsese să fie lăudat de însăși șefa DNA drept unul dintre procurorii de faimă ai “unității de elită” de la Ploiești.
La Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție este programată astăzi prima ședință într-un dosar înregistrat la instanța de judecată în urmă cu doar o săptămână, respectiv pe data de 19 aprilie, în care Mircea Negulescu are calitatea de intimat, iar DNA- Secția de Combatere a Corupție – pe aceea de petent. Potrivit antena3.ro, care citează ziarul Libertatea, dosarul ar viza acuzațiile care i-au fost aduse lui Mircea Negulescu de către mai multe persoane – în cursul anului trecut – că ar fi obținut prin fals un teren pe care îşi construieşte o vilă, în comuna prahoveană Târgșoru Vechi, sat Strejnic.
DNA cere judecătorului de cameră preliminară confirmarea redeschiderii urmăririi penale în cazul unui dosar închis cu soluție de clasare. Potrivit art. 335 alin. 4 din Noul Cod de Procedură Penală, “redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului său, după caz, a inculpatului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă”. Se ridică, însă, o întrebare: termenul de trei zile, în interiorul căruia se poate dispune confirmarea redeschiderii urmăririi penale, “sub sancțiunea nulității”, mai este valabil astăzi, 25 aprilie, din moment ce dosarul a fost format la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19 aprilie? Rămâne de văzut!
Încă de anul trecut, au apărut informații în legătură cu modul în care familia fostului procuror DNA Ploiești Mircea Negulescu a dobândit un teren în satul Strejnic din comuna prahoveană Târgșoru Vechi.
Plângerea în legătură cu acest subiect a fost depusă de un prahovean la Parchet, în urmă cu mai bine de un an, cu referire la o vilă cu două etaje, construită pe un teren dobândit într-un program al Primăriei Târgșoru Vechi privind construcția de case pentru tineri.
Prahoveanul care a făcut plângerea susținea că, în acte, vila apărea pe numele fiului procurorului, Dragoș Negulescu, și, mai spune acesta, casa ar fi construită din bani de la cămătari și cu ajutorul financiar al unui om de afaceri.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*