Se mișcă scaune în Federația de Handbal, dar numai cele șubrede!

În ultima ședință a Consiliului de Administrație s-au petrecut câteva mișcări pe la comisiile federale, unele chiar spectaculoase, în accepția unora, dar perfect normale, dacă mă-ntrebați pe mine. A fost o ședință furtunoasă, care a durat ceva mai mult de opt ore, dar care a fost oprită, la un moment dat, chiar dacă ordinea de zi nu fusese epuizată – ”Deja era ordine de noapte, pentru că se făcuse seară”, îmi spunea cineva în glumă, prezent la acele dezbateri vijelioase.

Cea mai importantă schimbare a fost cea de la Comisia de Observatori, unde Doru Manea n-a mai fost reconfirmat. De altfel, el știa că nu mai este pe placul președintelui Dedu, fiind anunțat încă de marți, 16 octombrie, că în acea zi va fi ultima oară când va mai prezida ședința observatorilor, urmând ca în meetingul Consiliului de Administrație de vineri, 19 octombrie, schimbarea să fie anunțată public. Secretarul general al federației, Cristina Vărzaru, a părut foarte sigură pe ea și foarte dură, la adresa șefilor de comisii, dar gurile rele spun că ea este doar un instrument cu care președintele Dedu își face treaba, după pofta proprie.

Toți se întreabă de ce a fost schimbat Manea, omul de casă al lui Dedu, unul dintre cei care au contribuit decisiv la alegerea și realegerea președintelui, prin relațiile și influența pe care o are, printre conducătorii de cluburi. Dar Manea a căzut în dizgrație datorită comportamentului său dictatorial, față de oamenii din handbal. Mai mult, ex-președintele Comisiei de Observatori și-a apărat mult prea vehement oamenii din subordine, care au făcut greșeli destul de mari, pentru că nu au făcut rapoarte conforme cu realitatea, despre erorile de la meciuri, ale arbitrilor din teren. foaieLui Manea i s-a luat o jucărie, Comisia de Observatori, mai are una, Asociația Municipală de Handbal, unde și acolo sunt multe cluburi supărate, față de modul cum sunt organizate competițiile municipale, de felul cum sunt delegați arbitri la nivel de juniori și de prestația acestora Mai mult, chiar subalterni lui Manea sunt nemulțumiți și l-ar dori pe șeful lor în afara schemei. Și vă dau un singur exemplu: la meciul juniorilor IV, dintre CSM București Nistor și Talentul Este Cheia, echipele au așteptat mult și bine să vină cuplul de arbitri, delegat să conducă partida, dar în zadar, aceștia n-au apărut. Ce să le spui acelor copii, cum să motivezi atitudinea de nepăsare a unor oficiali ai Asociației Municipale?

Pentru înlocuirea lui Manea, la șefia Comisiei de Observatori, s-a făcut și o propunere, Radu Chirvase, dar acesta nu a întrunit sufragiile necesare, dacă mă pot exprima așa, ratând un fotoliu atât de important. Drept pentru care, Cristina Vărzaru va asigura interimatul Comisiei, până la alegerea unui nou președinte. Am înțeles că au rămas în picioare Comisia de Disciplină și Comisia de Apel, aceasta din urmă având, totuși, unele decizii contrare colegilor de la Disciplină, care au dat naștere la multe semne de întrebare, dar pe această temă vom mai vorbi. A rămas în viață și Comisia Centrală de Arbitri, cu buzoianul Vasile Pavel președinte, cu Ghiocel Bejinariu vice și cu Horațiu Bellu secretar. Nu-i fericesc pe cei trei, pentru că vor fi foarte des pomeniți, nu în termenii cei mai ortodoxi, pentru că arbitri din subordine aduc cel mai mare prejudiciu imaginii handbalului nostru, prin greșelile pe care le fac, în timpul meciurilor. Dar poate că de data aceasta, acest trio să facă mai mult și mai bine (recunosc că, personal, nu am astfel de speranțe), să elimine toate discuțiile colaterale, suspiciunile și incompatibilitățile deloc benefice handbalului. Poate că noul și vechiul președinte din Buzău, Vasile Pavel, îmi va răspunde și la telefon, pentru discuții profesionale…

În fine, am lăsat la sfârșit Comisia de Competiții, una care a stat în ploaie și vânt, neclintită, nefiind scutită nici de furia și intervențiile multora din Federație. Au fost oameni care au lucrat fără nicio indemnizație ani și ani de zile, uitați de Dedu și de ceilalți componenți ai Comitetului Director – vezi Gabi Tomescu, Mariana Burcă, Mircea Matei sau Radu Măndășescu. De vineri, Dedu și Consiuliul de Administrație au decis să-i dea afară pe toți, fără să le mulțumească chiar public și să le dea banii cuveniți de ani de zile. Dintre toți, doar Mariana Burcă a fost oprită, dar nu știm dacă nu cumva ca un gest de compasiune, după moartea soțului ei, survenită recent, și el fost membru în Comisia de Competiții. Președintele acestei Comisii a rămas Mihai Pârvu, căruia i s-a dat, totuși, un fel de ultimatum, din pricina problemelor create de Comisia sa. Îi spunem și lui Dedu, dar și secretarului general Vărzaru, că dacă au fost probleme la această comisie, toate se datorează intervențiilor externe, a imixtiunilor lui Bocan în toate deciziile cheie – mi-aduc aminte un astfel de caz, nu detaliez, când Bocan i-a impus lui Pârvu să rezolve într-un fel problema, iar Dedu în cu totul altfel. Acum, că Federația a scăpat de Bocan, eminența cenușie din handbalul românesc, cum l-am numit eu, poate că marea noastră campioană Cristina Vărzaru să nu aibă același tupeu, ca precedentul secretar general, și să vină cu impuneri.

Cât despre Dedu, el ar trebui să stea ceva mai departe de comisii, să-și curețe imaginea proprie, cât și cea a handbalului. Mai mult, el va trebui să răspundă la câteva întrebări ale membrilor Consiliului de Administrație, care au aflat, de la o firmă, Casal Sport, se pare, cum s-a făcut contractul între Federație și noul sponsor danez Hummel, care urmează să îmbrace toate cele opt loturi ale handbalului românesc…

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*