Se poate, dar nu cu Boldea! Lugojul se califică pentru accesarea de fonduri europene pentru construcția unui nou spital

Claudiu BuciuEurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL, PPE) a fost prezent la Lugoj unde a avut discuții cu conducerea spitalului lugojean și cu candidatul la funcția de primar din partea PNL, Claudiu Buciu.

Siegfried Mureșan, care deține și funcția de co-raportor al Parlamentului European pe raportul legislativ privind Facilitatea de Redresare și Reziliență a Uniunii Europene, susține că Lugojul se încadrează să obțină fonduri europene pentru un spital nou.

”Ideea sa facem un spital nou aici, la Lugoj, vă spun foarte clar, e finanțabilă și eligibilă pe acest nou plan de redresare”, a declarat Mureșan.

Necesitatea unui spital nou a fost invocată tot mai des de către consilierii PNL, însă ideea nu a fost pe placul primarului Boldea, care a spus că un astfel de proiect nu are șanse.

”Lugojul nu își dorește un spital nou doar pentru că ar fi bine, ci pentru ca este singura soluție să avem servicii medicale de calitate în Lugoj, dar și în zona de est a Județului Timiș. Un spital nou nu va deservi doar lugojenii, ci tot estul județului. Nimeni nu va mai acorda finanțări pentru reparații, modernizări sau extinderi la o clădire cu o vechime de peste 110 ani. Guvernul și Președintele României au reușit obținerea unei alocări de 4,3 miliarde de euro pentru modernizarea sistemului sanitar din Romania. Banii pot fi accesați în următorii 7 ani, inclusiv pentru construcția de spitale noi. Va trebui să ne fundamentam foarte bine solicitarea de finanțare, astfel încât să nu ratăm această oportunitate. Siegfried Mureșan ne va fi alături în acest demers. România are nevoie de profesioniști în politică, iar Siegfried este, de departe, unul dintre cei mai buni profesioniști care reprezintă România în Parlamentul European”, a spus Claudiu Buciu, candidatul PNL la Primăria Lugoj.

Și medicul Dan Cliciovan, șeful secției ATI din cadrul Spitalului Municipal dr. ”Teodor Andrei”, este optimist privind această oportunitate:

”Cunoscându-i pe Sigfried Mureșan și pe Alin Nica, am din nou speranță. Sigfried Mureșan, vicepreședinte PPE și europarlamentar din partea PNL, un foarte bun cunoscător, și este puțin spus, al problemei fondurilor europene, ne-a arătat calea prin care România are o șansă istorică de a accesa 80 miliarde de euro, bani europeni, cu care poate să-și dezvolte economia, infrastructura rutieră, infrastructura sanitară, inclusiv construirea de spitale noi, iar noi, Lugojul, ne calificăm din plin pentru a beneficia”.

Comandat de PNL Timiș
Cod mandatar: 21200012
Executat de S.C. Redeșteptarea Press Lugoj S.R.L.

Articolul Se poate, dar nu cu Boldea! Lugojul se califică pentru accesarea de fonduri europene pentru construcția unui nou spital apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*