Se reiau lucrările? Centrul Lugojului ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului

Se vor relua sau nu lucrările în centrul orașului în această vară, la aproape un an de când au fost oprite, este una dintre întrebările la care administrația locală încearcă să găsească soluții, după o serie de amânări și modificări de proiect. Firma din Craiova, care a fost desemnată anul trecut să execute proiectul de modernizare a fost pusă în așteptare, după ce lucrările au fost extinse pentru a permite refacerea infrastructurii subterane de apă și canalizare. De mai multe luni a fost anunțat startul execuției la rețelele de utilități, dar problemele tot mai complicate cu care se confruntă Meridian 22 societatea din subordinea Consiliului Local Lugoj, căreia i s-au atribuit lucrările, au făcut ca proiectul să bată pasul pe loc. Conform ultimelor informări se pare că, în sfârșit Meridian va demara lucrările începând cu a doua lună de vară.

“Sperăm ca până la sfârșitul acestei luni să dăm drumul la lucrări. Este vorba de branșamentele la noua rețea de apa a riveranilor, introducerea a două noi conducte de apă pe partea cu cinematograful, refacerea canalizării, introducerea unei conducte protectoare pentru cablurile electrice și de date”, a explicat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.

Autoritățile locale mai trebuie să mute un stâlp electric, lucrare care nu a fost prevăzută inițial. Din august este programată predarea amplasamentului firmei craiovene, care ar trebui până la finalul anului se finalizeze modernizarea tronsonului I din strada Mocioni.

Articolul Se reiau lucrările? Centrul Lugojului ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*