Sebișul – pe tobogan, Ghiroda – din nou pe podium! Șomcherechi: „Jucăm doar câte o repriză și nu e suficient” v.s. Benga: „Calitate după pauză”

Echipele din Timiș le pun serioase probleme celor de la Național Sebiș, care rămâne în zona roșie a clasamentului după 0-2 cu Ghiroda. Etapa trecută, „alb-albaștrii” pierduseră 1-3 la Dumbrăvița și par să nu fi învățat nimic din faptul că joacă mereu doar o repriză. Acasă în prima și în deplasare, în a doua.

De altfel, pe asta a pus accentul și antrenorul trupei de pe Crișul Alb. „Sunt dezamăgit că facem doar o repriză bună, a doua este slabă și asta se vede în rezultate. Problema este și mentală, văd că nu reușesc să-i capacitez pe jucători să fie concentrați și lucizi la meci. Sunt tineri și nu știu să gestioneze momentele dificile. Toate echipele au 3-4 jucători experimentați, care își țin colegii mai tineri în priză, la noi sunt prea mulți tineri. Poate că am fost prea încrezător după șirul de patru rezultate pozitive și fotbalul nu te iartă. Vom avea discuții luni, trebuie să așezăm lucrurile, poziția din clasament este la limita retrogradării. Trebuie să știm să gestionăm situația când luăm noi primii gol. Până când luăm gol, jucătorii respectă ceea ce am muncit la antrenament, după aceea trecem la mingi lungi, facem mereu un dribling în plus și de pierdut are echipa. Adversarul nu ne-a surprins cu nimic, dar iată că am pierdut”, a punctat Dănuț Șomcherechi la finalul disputei cu ghirodanii.

Dar, tehnicianul băimărean consideră și că echipa sa a fost dezavantajată. „O primă repriză bună în care ni s-au refuzat două penalty-uri. Primul la Susan, arbitrul fugea cu fluierul în gură și nu-mi vine să cred că nu a fluierat, iar al doilea la Balha, luat pe sus din spate de un fundaș. Am mai avut și alte două ocazii destul de mari, după care am luat un gol și ne-am mai dat și noi unul. Echipa a căzut, nu  a avut reacție”, a completat Șomcherechi, care are destule de reparat până săptămâna viitoare, când elevii săi înfruntă, în județul Vâlcea, Dăeștiul lui Florin Costea.

Conjunctura rezultatelor au dus-o din nou pe Ghiroda pe podiumul Ligii a 3-a (seria a IV-a). „Pe o căldură destul de mare şi datorită suprafeţei de joc, ritmul a fost scăzut de ambele părţi. A fost o primă repriză mai modestă, dar în care noi am avut trei ocazii foarte mari. Păcătuim din nou la acest aspect, ratăm foarte mult…În repriza a doua am arătat diferit, am combinat mult mai bine, am fost mai agresivi, am jucat mai în viteză şi am câştigat. Pe lângă cele două goluri am mai avut trei-patru ocazii. E o victorie meritată, îmi felicit jucătorii, dar pot spune că sunt supărat pe prima repriză şi câteva aspecte din ea. E îmbucurător că am reuşit să revenim în repriza a doua şi să practicăm un joc calitativ. Încep să revină încet încet jucătorii accidentaţi. Ne refacem numeric lotul şi sper ca în etapele viitoare să se vadă şi în rezultate. Vrem să revenim la forţa şi viteza de joc avută în primele cinci-şase partide oficiale. Suntem bucuroşi și că am revenit pe podium, suntem o echipă în formare, vrem să construim pentru viitor, ne dorim să rămânem cât mai sus posibil. Ne aşteaptă sâmbăta viitoare un meci extrem de greu, de 1×2, cu una dintre favoritele serii la începutul campionatului,  Şoimii Lipova, care prestează un joc foarte bun ce-mi place”,  a declarat și Octavian Benga, antrenorul formației „galben-albastre”, pentru care a punctat azi, în premieră și mijlocașul arădean, Ionuț Ianc. Alex Săbău, celălalt fotbalist arădean din lotul ghirodanilor a fost și el integralist.

0
0

Articolul Sebișul – pe tobogan, Ghiroda – din nou pe podium! Șomcherechi: „Jucăm doar câte o repriză și nu e suficient” v.s. Benga: „Calitate după pauză” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*