Secţia pentru procurori în materie disciplinară l-a făcut praf pe Negulescu

V. S.

Cele trei dosare – acțiuni disciplinare – conexate la Secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care l-au vizat pe fostul procuror al DNA Ploiești Mircea Negulescu au avut niște concluzii zdrobitoare la adresa celui cunoscut drept procurorul “Portocală” de la “unitatea de elită”.
După ce postul de televiziune Antena 3 a prezentat, luni seară, în premieră, motivarea deciziei de excludere din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, luju.ro a publicat ieri o parte a documentului privind hotărârea luată de Secția pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. 3/P/2017, la data de 30 ianuarie 2018.
“Secția constată că pârâtul procuror Negulescu Mircea a săvârșit, în diferite perioade de timp, cinci abateri disciplinare distincte, ceea ce denotă un caracter repetitiv al încălcărilor normelor legale și regulamentare care instituiau în sarcina sa obligațiile impuse de statutul și demnitatea funcției de magistrat. (…) Secția va avea în vedere diversitatea abaterilor disciplinare săvârșite de pârâtul procuror (…), aproape toată gama de abateri disciplinare prevăzută de art. 99 din Legea nr. 303/2004 (n.n. – Statutul magistraților), precum și faptul că, în cadrul unei singure abateri disciplinare, pârâtul a săvârșit mai multe acte materiale față de aceeași persoană sau față de persoane diferite. În concret, Secția reține că pârâtul procuror Mircea Negulescu, în cadrul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 a adoptat un comportament necorespunzător, de natură a aduce atingere onoarei și probității profesionale, față de mai multe persoane, respectiv: colegi procurori, martori și părți din dosarele aflate pe rolul parchetului, precum și jurnaliști din presa locală”, se arată în motivarea hotărârii de excludere a lui “Portocală” din rândul magistraților.
Mai mult decât atât, în același document se precizează că “maniera în care a procedat pârâtul procuror este una reprobabilă și incompatibilă cu funcția de procuror, întrucât acesta, pe lângă faptul că a încălcat și a nesocotit o serie de obligații legale și deontologice impuse de statutul și demnitatea funcției de magistrat, a și încercat să minimalizeze cele imputate, ba, mai mult, a acreditat ideea că prin publicarea de către un post TV a înregistrării convorbirii telefonice din data de 15.12.2016 (n.n. – cu soția unei persoane inculpate într-un dosar) s-a produs o campanie de denigrare la adresa sa, creându-i-se astfel un prejudiciu de imagine”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*