Şeful statului, atac la preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului

La şedinţa CSM de ieri, Klaus Iohannis a lansat un atac la Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, fără a-i nominaliza însă. Iohannis a spus că „am afirmat în repetate rânduri, și o să mai afirm, spre disperarea lor, că astfel de persoane (condamnate penal, urmărite penal, judecate penal) nu au ce căuta în conducerea statului”. Mai mult, Iohannis a spus că „dacă ne-am apuca odată să rediscutăm Constituția, este obligatoriu să introducem principiul integrității chiar în Constituție”. “Foarte multe discuții s-au purtat în cursul anului 2017 despre ce fac judecătorii, mai mult poate s-a discutat despre ce fac procurorii. În general a apărut, așa, un entuziasm de a discuta în spațiul public ce se întâmplă în sistemul de justiție. Acum, având în vedere că avem câteva persoane condamnate penal, urmărite penal, judecate penal, chiar în conducerea statului, nu e de mirare. Și am afirmat în repetate rânduri, și o să mai afirm, spre disperarea lor, că astfel de persoane nu au ce căuta în conducerea statului, exact din acest motiv, fiindcă dintr-un interes personal, evident, ei vor fi tot timpul tentați să pună sub semnul întrebării sistemul de justiție, justiția, judecătorii, procurorii, dăunând astfel grav statului, încrederii cetățeanului în stat și încrederii cetățeanului în justiție. Sistemul electoral a fost așa construit că accesul acestor persoane a fost posibil. Nu putem să negăm, în condițiile acestor legi valabile accesul acestor persoane la funcții înalte în stat. Personal, sunt convins că dacă ne-am apuca odată să rediscutăm Constituția, arhitectura statului, este obligatoriu să introducem principiul integrității chiar în Constituție, altfel s-ar putea ca situații de acest tip să apară și în alte cicluri electorale”, a declarat şeful statului.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*