Şelimbăr la Maxim: a noua victimă la rând a fost principala rivală la promovare

Florin Maxim (foto) are parte de un sezon incredibil pe banca celor de la Viitorul Şelimbăr, stabilind record după record în fiecare rundă, ajungând acum la nouă victorii consecutive

Ultima etapă a turului a început vineri, capul de afiş al zilei fiind, pe hârtie, derby-ul seriei a şaptea, dintre primele două clasate, Viitorul Şelimbăr şi Gaz Metan 2. Oaspeţii, aflaţi la şapte puncte distanţă de lider, au sperat că vor reuşi să dea lovitura şi vor fi primii care îi vor lua puncte.

Însă echipa din Şelimbăr a confirmat încă o dată că sezonul acesta este cel mai bun din istoria clubului şi nimic nu pare să îi mai oprească din drumul spre primul baraj de promovare. Andrei Roşu a marcat singurul gol al partidei, iar liderul seriei a şaptea s-a distanţat la zece puncte de învinsa de ieri. Totodată, Şelimbărul are şi al doilea cel mai bun atac din Liga 3, fiind depăşită în acest sezon doar de Dacia Unirea Brăila, care are 28 de goluri marcate, cu trei mai mult decât sibienii.

Doi sateliţi pe plus, unul a suferit eşecul rundei

Patru a fost numărul echipelor satelit din Liga 1 care au avut meciuri vineri şi doar două dintre ele au cules toate punctele puse în joc. Dacă Gaz Metan 2 a pierdut la limită, în schimb Academica 2 a fost spulberată pe stadionul din Coloneşti, acolo unde Vediţa a marcat de şapte ori şi a trecut pe primul loc în seria a şasea, profitând de egalul dintre fostul lider Flacăra Moreni şi CSM Alexandria, scor 2-2.

Mult mai bună a fost ziua celor de la FCSB 2 şi Dinamo 2, ambele echipe câştigând duelurile cu Progresul Spartac, respectiv CS Baloteşti. Ca o coincidenţă, cele două câştigătoare au marcat de câte trei ori, fiecare având câte un jucător cu două goluri – Tand la FCSB 2 şi Mihaiu la Dinamo 2.

Rezultatele şi marcatorii de vineri:

SERIA 2

ACS Dacia Unirea Brăila – CSM Râmnicu Sărat 2-2 (1-1)
Narcis Ioniță (14), Cosmin Zamfir (54) / Dragoș Ioniță (43), Florin Cazan (68)

SERIA 4

CS Baloteşti – SC Dinamo 1948 SA 2 0-3 (0-0)
Andreas Mihaiu (53, 62 – pen.), Toni (71)

SC Fotbal Club FCSB SA 2 – AFC Progresul 1944 Spartac 3-1 (2-1)
Christian Tand (14, 28), Dimciu Halep (83) / Andrei Grigore (16)

SERIA 5

ACS Kids Tâmpa Braşov – CSM Corona Braşov 0-1 (0-1)
Alin Damian (27 – pen.)

SERIA 6

CSM Flacăra Moreni – CSM Alexandria 2-2 (0-0)
Claudiu Niculăescu (52, 60) / Cosmin Neagu (46, 83)

ACS Vediţa Coloneşti M.S. – ACS FC Academica Clinceni 2 7-0 (4-0)
Andrei Bîră (25), Nicolae Ruţă (29 – pen., 34), Robert Stancu (45), David Savu (55), Gheorghe Aria (67 – pen.), Robert Dalu (88)

SERIA 7

ACS Viitorul Şelimbăr – CS Gaz Metan Mediaş 2 1-0 (0-0)
Andrei Roşu (72)

AFC Hermannstadt 2 – CSM Jiul Petroşani 1-1 (1-1)
Cristian Standima (17) / Dorin Mărmăneanu (29)

SERIA 9

ACS Sticla Arieşul Turda – CS Unirea Ungheni 2018 3-3 (2-3)
Florin Dan (12, 20), Damian Cimpoeșu (61) / Roberto Rotaru (19), Vlad Olteanu (31, 45 – pen.)

Rezultatele şi marcatorii etapelor disputate în noul sezon: ETAPA 1 | ETAPA 2 | ETAPA 3 | ETAPA 4 | ETAPA 5 | ETAPA 6 | ETAPA 7 | ETAPA 8

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*