Semifinala Sepsi – FCC ICIM începe în Secuime cu o mare favorită, campioana en-titre! „Ne plac provocările, ne vom vinde scump pielea!”

FCC ICIM Arad intră, mâine seară, în lupta pentru finala Ligii Naţionale de Baschet Feminin, ediţia 2018-2019. După o calificare aşteptată de 4 ani de zile, arădencele se vor duela cu campioana României, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe.

Hadzovic şi colegele sale au pregătit intens penultimul act al campionatului, ce se joacă după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”, la fel ca primul tur de play-off. Semifinala ia startul la „Sepsi Arena” cu primele două partide programate marţi, 23 aprilie şi joi, 25 aprilie de la orele 19. Apoi, meciul cu numărul 3 se va disputa la Arad, pe 30 aprilie și, dacă va fi nevoie, jocul patru pe 2 mai, tot în Polivalenta din oraşul nostru. Aceste ultime confruntări vor debuta de la ora 18:30. La un posibil 2-2, „decisivul” semifinalei ar trebui să se joace pe 5 mai, la Sfântu Gheorghe.

Este clar că formația din județul Covasna pornește clar cu prima șansă, dar: „Ne plac provocările şi aceste situaţii când nu plecăm din postură de favorite, iar asta am dovedit-o din plin în mulţi ani. Am pierdut toate jocurile cu Sepsi din acest sezon, dar de câteva ori destul de strâns, dar ştim ce lot au şi de ce buget dispun. Vă asigur că ne vom vinde foarte scump pielea, a declarat preşedintele clubului arădean, Marcel Urban, pentru Radio Timişoara.

Urmează al 7-lea meci oficial în acest sezon între cele două echipe, precedentele meciuri fiind castigate pe linie de formaţia covasneană. Cu Hadzovic cea mai bună marcatoare a echipei (medie de 16.8 puncte pe meci) şi Williamscea mai bună recuperatoare (14.2 recuperări per partidă), „galben-albastrele” vor încerca să producă marea supriză pe un teren unde se câştigă greu. Un duel în care gazdele sunt așteptate să facă și spectacol, dar trupa pregătită de sârbul Bogdan Bulj a arătat în ultima perioadă o creştere evidentă de formă. Mărturie stau cele 8 victorii obţinute din 9 partide disputate.

baschetarad.ro

0
0

Articolul Semifinala Sepsi – FCC ICIM începe în Secuime cu o mare favorită, campioana en-titre! „Ne plac provocările, ne vom vinde scump pielea!” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*