Semne de primăvară cu Auroră-Acreală

Florin Tănăsescu

 

Rămăsesem siderat cât de frumoasă este Aurora Boreală. Când i-am cerut un autograf, m-a refuzat.
Era pe scena lumii. La cererea publicului spectator – care scanda „Bis!” -, ne-a vorbit deschis: „Suntem mai multe, nu doar una. Aveţi deja autografe de la una dintre surorile mele”.
Actul întâi s-a terminat. Spectacolul lumii a continuat.

– Noi ştiam că sunteţi unicat!, am insistat.
– V-aţi înşelat! Mai aveam o soră geamănă: Aurora-Ireală! Şi-o alta vitregă: Aurora-Acreală.
– De dumneavoastră am auzit. De celelalte, nimic.
– Ireala a fugit de voi.
– Cu ce i-am greşit?
– Cu absurdul alegerii voastre.
– Iar Aurora-Acreală?
Boreala a plecat. Începea actul doi al spectacolului lumii în care, de treizeci de ani, figuranţii suntem noi.
Discretă, Aurora Boreală asigura lumina. Aurora-Acreală cobora penumbra.
Aurora-Ireală, din ultimul rând, privea. Am coborât la ea. Un figurant în plus sau în minus pe scena ţării ăsteia, ce mai conta?
– Ce nu v-a convenit? De ce aţi fugit?
– Am fost dată la o parte de Aurora-Acreală.
– Unde o pot găsi?
– Este în voi!
Actul doi s-a sfârşit. Figuranţii iau pauză. Se-aude „Bolero” dus la infinit.
– Zici că-i Prohodul, nu-i aşa?
– Cu cine am onoarea?
– Cu Aurora-Acreală. Vrei autograf ? Am cereri mai puţine în perioada asta. E Post. Iar oamenii vor să pară ce nu sunt, ce n-au fost.
– Toţi?
– Mai sunt şi excepţii. Dar, cu o Auroră Boreală sau cu una Ireală nu se va face niciodată primăvară în ţară.
Am luat şi eu autograf Acrelii. În mine încolţeau ura, invidia… Mă abţin cu greu. Nu de alta, dar e Post. După aia…
Aurora Boreală voi fi eu. Toată lumea se va învârti în jurul meu. Luna, Pământul, Soarele. Voi sfida legile astronomice.
Vine, vine primăvara! Trece şi Postul.
În România-Ireală îşi va găsi, iar, adăpostul, Aurora-Acreală.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*