Sfaturile psihologului pe timp de izolare! Fiți creativi, păstrați simțul umorului, nu cădeți pradă scenariilor catastrofice

Cu siguranță, nu este comod să ne păstrăm igiena mentală în condiții de izolare prelungită, dar asta nu înseamnă că nu putem face ceva care să ne ridice suportul emoțional chiar și în această situație pentru care, cel puțin la început, nu am avut o strategie de adaptare.




Dacă vrei să supraviețuiești, te adaptezi, este o chestiune biologică! Beatrice Franțescu, psiholog și profesor la Liceul ”Coriolan Brediceanu” din Lugoj, dă câteva sfaturi utile pe timp de izolare.

”Consider că în această perioadă avem două posibilități: a sta și a ne plânge, fără a face ceva sau a lua taurul de coarene și a ne mișca într-o direcție care să dea sens vieții, pentru că altfel gândurile negative ne copleșesc. Iar cu anxietatea și depresia nu este de glumit, dovadă și cele două cazuri de sinucideri înregistrate în această perioadă, la Lugoj”, spune Franțescu.

Starea de bucurie stimulează creșterea imunității

Beatrice Franțescu insistă pe faptul că ”starea de fericire, de bucurie, crește secreția de endorfine, ceea ce face ca sistemul imunitar să devină mai puternic”.

Perioada de izolare poate însemna un interval în care puteți medita mai des, puteți să vă cunoașteți mai bine, să vedeți ce vă place, să faceți o binevenită retrospectivă a vieții.

Posibilitățile sunt nenumărate, arată psihologul Beatrice Franțescu: ”Profitați de acest răgaz pentru a vă bucura de ce ține de noi, ca ființe umane. Puteți participa la cursuri online, de la limba engleză, de exemplu, la gătit, grădinărit, chiar dacă mica grădină este pe balcon sau e doar o floare pe care o îngrijești și te bucuri cum crește. Puteți participa la cursuri de dans sau de desen. Faceți exerciții de relaxare, de respirație! Astfel, ne ventilăm cu oxigen, dar avem parte și de o ventilare psihologică, la fel de importantă. Și, nu în ultimul rând, faceți gimnastică. E atât de simplu! Puneți muzica pe telefonul mobil și mișcați-vă, în ritmul propriu”.

”Lipsa de la locul de muncă, lipsa interacțiunii cu colegii și prietenii, ideea că celuilalt nu îi pasă de tine, că tu nu exiști pentru el, sunt idei nefaste, care se dezvoltă în această perioadă. Nu este de glumă, căci dacă lăsăm să se dezvolte aceste gânduri negative, ele pot duce la anxietate, care este o teamă nelămurită, apăsătoare, de cele mai multe ori nejustificată”, avertizează psihologul lugojean.

Oamenii nu trebuie să considere izolarea o capcană, o închisoare

”Izolarea nu trebuie percepută ca o capcană, ca o privare de libertate, ca o închisoare. Creați-vă o rutină, faceți program zilnic, țineți un jurnal de carantină cu lucrurile utile pe care le-ați făcut. Vă veți da seama că nu ați stat degeaba! Cultivați-vă recunoștința pentru voi și pentru familiile voastre, chiar dacă familia e reprezentată de o pisică sau alt animal de companie. Faceți o listă cu activități plăcute la care să vă dedicați, altfel vă cuprinde anxietatea. Pe acest fond, cazurile de ipohondrie, atacuri de panică, de oameni obsedați de moarte cresc în aceste zile. Iar cu depresia nu e de glumit, ați văzut cazurile tragice, inclusiv de la Lugoj”, spune psih. Beatrice Franțescu, care adaugă că munca de acasă constituie un avantaj, randamentul dovedit fiind chiar mai bun.

În această perioadă avem alternative și ca părinți. Unii părinți își bat copiii sau beau în prezența lor, iar alții folosesc acest timp pentru a recrea legătura cu copilul, de a răspunde la nevoile lui. ”De exemplu, dacă ești acasă, ești mămică și ai un copil de grădiniță, fii creativă. Fă figurine din nasturi, sau decorează cu nasturi viu colorați vasele pentru flori. Copiii sunt curioși, se vor prinde repede în astfel de jocuri”, propune Beatrice Franțescu.

Medicii și asistentele, în căutare de sfaturi

Nu e de mirare că, în aceste zile atât de grele, majoritatea celor care se adresează psihologului sunt cadre medicale, care resimt acut stresul, în condițiile lipsei de siguranță și a pericolului infectării cu Co-Vid 19. Medicii și asistentele sunt cei care se tem pentru viața lor și a familiilor lor, ceea ce este perfect justificat.

”În aceste zile, cabinetele de psihologie sunt închise, dar oamenii pot apela pe telefon, pe whatsapp sau Skype pentru părerea unui specialist. Nu putem face ședințe de psihoterapie prin telefon, dar putem  asigura suport psihologic. Am consiliat și oameni aflați în carantina obligatorie de 14 zile. Cei care simt nevoia de consiliere pot apela la grupul Asociația Pshihologilor din România, APAR, filiala Timiș, unde și eu am consiliat personal medical, dar și la alte grupuri, precum Psycovid – 19”, precizează Franțescu.

Nu vă lăsați pradă scenariilor catastrofice!

Psihologul Beatrice Franțescu dorește să transmită prin intermediul ”Redeșteptării” un mesaj foarte important: ”Să nu facem previziuni, scenarii catastrofice, cât suntem în izolare. Cu ce ajută să ne expunem zilnic la o avalanșă de știri și informații, din moment ce nu avem capacitatea de a le procesa din punct de vedere științific! A fi informat nu înseamnă să butonezi în disperare pe toate canalele TV sau să iei de bune informațiile de pe rețelele de socializare, multe false sau alarmiste”.

Cu alte cuvinte, știm ce avem de făcut ca să ne protejăm, în rest, să fim raționali și să vedem partea bună a lucrurilor!

Articolul Sfaturile psihologului pe timp de izolare! Fiți creativi, păstrați simțul umorului, nu cădeți pradă scenariilor catastrofice apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*