Și Moise și-a luat gândul de la UTA, arădenii merg pe mâna croatului Klapan

După câteva zile de negocieri cu conducerea Astrei, „oficialii” UTA-ei și impresarul Bogdan Apostu au realizat că trebuie să abandoneze „pista” Romario Moise. Giurgiuvenii cereau 300 de mii de euro în schimbul unui transfer defintiv și 150 de mii de euro pentru un împrumut până în vara anului viitor, bani pe care, bineînțeles, formația arădeană nu-i poate plăti.

De altfel, la rândul său, Moise și-a dat seama că e imposibil să mai revină în „alb-roșu” și a postat pe Facebook o poză cu trofeul Ligii a 2-a în mână și un mesaj: ”Un an greu dar frumos, lung dar încheiat istoric! Mulțumesc UTA și mult succes!”. Iacob, Ilie, Ursu sau C. Rus i-au transmis și ei mesaje de rămas bun fostului lui coleg, pe care au sperat până în ultima clipă să-l revadă în vestiar, alături de ei.

Mihovil Klapan e mijlocașul ales de Balint

Pe de altă parte, stafful tehnic utist a trebuit să se orienteze rapid spre un alt mijlocaș central și din diversele propuneri venite au optat pentru un fotbalist croat. Acesta se numește Mihovil Klapan, are 25 de ani și ultima oară a făcut parte din lotul deținătoarei bronzului în campionatul bulgar, Lokomotiv Plovdiv, echipă care și-a adjudecat și Cupa în țara vecină.

Noul fotbalist al „Bătrânei Doamne” a fost crescut de Rijeka, fiind împrumutat de tânăr în Italia, la Spezia, pentru care a jucat meciuri oficiale doar la Primavera. A fost in în lotul primei echipe la căteva partide, de exemplu la un meci de Cupă cu AC Milan din ianuarie 2014 (scor 1-3), dar fără să intre pe teren. A revenit la Rijeka, dar nu a apucat să debuteze în prima ligă croată, ci s-a afirmat în alte două campionate.

În Slovenia, unde a evouat pentru Celje (cu care are și două partide disputate în preliminariile Europa League, pierdute Slask Wroclaw), Ankaran si Aluminij, dar și în Slovacia, la Senica. Astăzi, Klapan și-a cunoscut noii colegi cu ocazia testului pentru coronavirus făcut de întreg lotul utist, după care croatul s-a antrenat separat la ICRTI. Cel mai probabil mâine va fi prezentat de către clubul arădean.

Colaj de imagini cu evoluțiile lui Mihovil Klapan

0
0

Articolul Și Moise și-a luat gândul de la UTA, arădenii merg pe mâna croatului Klapan apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*