Și Timișul își croiește albie în estul județului: Făget – Șag 0-1

Mai greu decât izbutea liderul la egalitate de puncte în urmă cu două săptămâni, ACS Dumbrăvița triumfând atunci cu 0-5 pe Bega în amonte, în estul județului nostru, CS Timișul Șag a rămas umăr la umăr cu alb-verzii prin a se impune la rândul ei la Făget, dar doar la limită și cu emoții, în după-amiaza sâmbetei din etapa a 21-a în Divizia D Timiș.

S-a încheiat CSO Făget – Timişul Şag 0-1 (0-0) în cadrul celei de-a treia runde din 2018 în liga a IV-a timișeană, la capătul unei dispute în care oaspeţii au ratat cât pentru trei meciuri dar au fost și la un pas de a suferi întorsăturile fotbalului.

Căci finalul a fost dramatic şi nu mult a lipsit ca gazdele să producă surpriza etapei. Totuşi, vizitatorii puteau deschide scorul încă de la mijlocul reprizei I, în minutul 22, când mingea expediată de Râmneanţu din 16 metri a întâlnit stâlpul porţii.

La reluare, în minutul 53, s-a marcat şi ceea ce avea să rămână unicul gol al meciului, după o centrare de pe flancul drept a lui Cornel Bud spre colțul careului de 6 metri, de unde Cosmin Bogdan a expediat un voleu peste portarul Imbrescu: 0-1. Se mai scutura cândva apoi din nou bara, tot la o reluare a aceluiaşi Râmneanţu, în minutul 73, însă Timișul a trăit primejdios pe final în cel mai estic locaș al Diviziei D Timiș.

Adrian Brazovan (antrenor principal CSO Făget): ”A fost o înfrângere total nemeritată, am avut doi de 11 metri pe care arbitrul a refuzat să le acorde. Nu am ce să le reproşez jucătorilor mei, am ratat trei ocazii imense, am primit un gol de portar, am avut un arbitraj şmecheresc. Nu avem ce face, mergem mai departe”.

Iulian Muntean (antrenor principal CS Timișul Şag): ”Un meci greu, foarte greu, dar aşa se întâmplă când nu dai gol şi ratezi din situaţii favorabile. Felicit gazdele pentru modul cum s-au dăruit în faţa elevilor mei! Dar importante sunt cele trei puncte trecute în contul nostru, care contează foarte mult, căci astfel rămânem în continuare la egalitate cu locul unu. Și ne vom juca şansele în continuare!”

Făget: Imbrescu – Popovici, Gruneanţu, Ardelean, Trofin (min. 70, Coţolan), Apostol, Bârză (min. 65, Lupu), Neagu, Laczko, Simedroni, Nichiforel (min. 46, Sergiu Ţofei).

Antrenor Adrian Brazovan.

Pe bancă: Schmidt şi Magheţ.

Timişul Şag: Burtic – Palade, Bobu, Artimon, Damian, Cornel Bud, Denis Bud, Butura, Alin Roşu (min. 78, Anghel), Bogdan, Râmneanţu (min. 82, Mărgineanţu).

Antrenor: Iulian Muntean.

Pe bancă: Buruiană, Racoceanu, Costescu, Baldovina.

Au arbitrat: Claudiu Gaitin – Raul Ghiciulescu şi Horaţiu Lotrean. Observator de arbitri Nicolae Grigorescu şi delegat de joc Traian Dejeu.

The post Și Timișul își croiește albie în estul județului: Făget – Șag 0-1 appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*