Siguranţă pe stânga. Perju a semnat cu CS Afumaţi

Tratativele dintre Viitorul Constanţa şi CS Afumaţi s-au încheiat favorabil divizionarei secunde

Primele partide din noul sezon au arătat slăbiciuni evidente în benzile laterale ale defensivei celor de la CS Afumaţi. Încercările conducerii grupării de eşalon secund de a remedia lucrurile s-au încheiat favorabil. Aflaţi de mai multă vreme în contact cu echipa campioană, Viitorul Constanţa, ilfovenii au obţinut, finalmente, dreptul de a-l împrumuta pe Ciprian Perju.
Jucătorul de bandă stânga a fost reţinut de clubul mamă care îl propunea ca un înlocuitor adecvat pentru Cristi Ganea dacă apărătorul stânga ar fi plecat de la echipă pentru a onora o ofertă avantajoasă.
Perju a debutat la CS Afumaţi în meciul de la Satu Mare, cu Olimpia, câştigat de formaţia antrenată de Vasile Neagu cu 2-0 în contul primului succes ilfovean din noua ediţie de campionat de la nivelul eşalonului secund.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*