Siminic s-a întors după un an la Crișul: „Sper să ne aflăm pe podium și la finalul sezonului ce urmează”

Un singur sezon a stat departe Gabriel Siminic de Crișul Chișineu Criș. Experimentatul fundaș, care a jucat în cariera sa pentru ambele rivale ale Vestului, Poli și UTA, nu a avut un sezon prea reușit în tricoul Dumbrăviței și a revenit la „matcă”.

„Simi” speră ca echipa de pe Crișul Alb să aibă un sezon și mai bun decât precedentul, când s-a atins cea mai bună clasare din istoria clubului. „M-am simțit foarte bine la Crișul și am simțit că am lăsat ceva neterminat. Cunosc grupul, antrenorul și filozofia sa despre fotbal, nu mai am nevoie de perioadă de acomodare, știu deja ce am de făcut. Asta e valabil și pentru Budur, celălalt jucător care a revenit la Crișul de la o echipă din județul Timiș (n.a. Ghiroda și Giarmata Vii), sper să ne aflăm pe podium și la finalul sezonului ce urmează. Fizic mă simt bine, vârsta e doar un număr, important este cât de bine te pregătești și cum îți gestionezi viața extrasportivă”,  ne-a declarat fotbalistul de 34 de ani, care poate evolua atât în stânga defensivei, cât și în centrul ei.

Și totuși, Siminic nu e cel mai experimentat fotbalist din lotul lui „Știli” Abrudean. Portarul Ovidiu Pașcalău are 38 de ani, iar Adrian Piț, fostul mijlocaș al celor de la UTA sau AS Roma, a împlinit chiar astăzi 37.

În aceste zile, familia Crișului împarte durerea cu managerul clubului. Daniel Cherecheși se desparte de mama sa, care a decedat ieri dimineață din pricina problemelor de sănătate. Dumnezeu să o odihnească în pace!

0
0

Articolul Siminic s-a întors după un an la Crișul: „Sper să ne aflăm pe podium și la finalul sezonului ce urmează” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*