Simt că fără Ea, chiar pot exista!

Florin Tănăsescu

 

Mă numesc Sâmbătă. Locuiesc pe o insulă. Vulcanii pufăie. Locul ăsta se zguduie. Nu din cauza lor. Poate mă mustră conştiinţa. Cu Ea am făcut un compromis. I-am zis: Hai să ne despărţim o vreme.

„Cât timp durează divorţul?”, m-a întrebat.
Vulcanii trag cu urechea. M-apropii de pietre şi strig: „Până Duminică!”
– Măi, nene, faţă de cine ai luat o pauză? Putem ştii şi noi?
– De, de ţara mea. Scuzaţi, de ţara voastră!
– Ai cumva restanţe la întreţinere? La întreţinerea noastră, nu la bloc. Ia să verificăm noi în baza de date!
Mă cheamă Sâmbătă. Atât. Pentru unii ca noi este suficient un nume ce ţine loc şi de prenume. Vulcanii pufăie. Sunt forme de relief cumsecade. Nu mă întreabă de ce nu m-am ţinut scai „De-un picior de plai, pe-o gură de rai”.
Nici Ea – România nu mi-a spus, în ultimii ani, „Mai stai!”. Nu mi-a recitat: „O, rămâi, rămâi la mine, ale toate doruri toate, numai eu pot să le-ascult”.
– Stare ta civilă este incertă! Ai domiciliul în România, gândul – aiurea. Ai văzut Vulcanii noroioşi ?
– Care bolborosesc? Da. V-am auzit şi pe voi. Tot bolborosind. O ştiu şi pe Ea. Au trecut şapte ani de când am făcut cu Nunta de argint. Acum… De departe-o văd albind…
– 32 de ani. Deci, ai stat cu Ea şi pe urmă ai luat-o razna?
– Cine sunteţi voi?
– Noi? Noi păstrăm tradiţia. Noi vorbim româneşte. Cum simţim, nu-i treaba ta! Noi suntem mai marii zilei. Ia bagă tu la cap: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea”.
– M-am săturat de placa asta. Acum, pun alta: „Ce mult te-am iubit!”. Şi ştiţi ceva, voi fariseii naţiei ăsteia? Ţara se poate iubi şi de la distanţă.
Mă numesc Sâmbătă. De ce mă cheamă aşa şi nu Luni, sau Marţi? Fiindcă este mai aproape de Duminică. O zi lăsată de Sus. O vreme în care va fi, poate, sărbătoare şi pentru Ea.
– Nu trebuie să te disculpi. Nici să dai socoteală unei lumi dacă vezi enorm şi simţi monstruos! Nu, nu!
– Cine eşti tu?
– Un vulcan în stadiu incipient. Dar, voi erupe şi eu cândva. Nu-ţi astupa nasul. Lava mea nu va mirosi mai puturos decât vorbele celor care bolborosesc că îşi iubesc ţara.
Mă cheamă Sâmbătă. Aştept ziua de  Duminică. Simt că fără Ea chiar pot exista. Încă!
În weekenduri mă duc pe malul Senei şi fredonez „Et si tu n-existais pas”.
– Iar dacă tu n-ai exista?, aşa se traduce în limba ta?
– Da! Dacă Ea n-ar mai exista, poate că aş lua-o razna.
Pe mulţi ne cheamă Sâmbătă.  Aşteptăm Duminică.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*