Sinaia, exemplu de bună practică în dezvoltarea oraşului cu fonduri europene

V. S.

Unul dintre proiectele de succes finanțate cu fonduri europene în perioada 2007-2013 a fost “Via Sinaia – Design-Verde-Deschis”, derulat în orașul supranumit Perla Carpaților. Tocmai de aceea, prin schimbările vizibile realizate în urma implementării acestui proiect care a vizat reabilitarea infrastructurii orașului Sinaia, localitatea de pe Valea Prahovei a fost aleasă pentru a găzdui o parte a Conferinței Europene a Miniștrilor Responsabili pentru Dezvoltarea Teritorială/ Regională (CEMAT).
Astfel, Sinaia a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, gazda unei întâlniri a reprezentanților țărilor membre ale Consiliului Europei din domeniul planificării și dezvoltării teritoriale. Sâmbătă, 4 noiembrie, la Casino Sinaia, primarul orașului, Vlad Oprea, a prezentat celor aproape 100 de participanți la această întâlnire, cum a reușit proiectul “Via Sinaia – Design-Verde-Deschis” să schimbe atât înfățișarea, cât și viața de zi cu zi a locuitorilor orașului.
Printre alți vorbitori, la evenimentul organizat la Sinaia a luat cuvântul Luc-Emile Bouche-Florin, președintele Consiliului european al urbaniștilor, care a subliniat importanța continuării proiectelor și inițierea unora noi pentru comunitatea locală.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*