Sinaia va marca, astăzi, „Memorial Day”

Păstrând tradiţia ultimilor ani, autorităţile locale din Sinaia organizează, şi în 2019, o ceremonie dedicată eroilor americani. Astfel, Primăria Sinaia, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, reprezentată de către ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, vor organiza astăzi, 20 mai, începând cu ora 11.30, ceremonia de comemorare a eroilor americani – „Memorial Day”. Evenimentul va avea loc în Piațeta ,,Vulturii Libertății’’ în fața Monumentului dedicat piloților americani căzuți la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial. Subliniind că această acţiune reprezintă un omagiu adus “Vulturilor Libertății” pe care sinăienii i-au îngrijit în Hotelul Păltiniș, transformat în spital de campanie în acea vreme, primarul oraşului, Vlad Oprea, a ţinut să declare: „Trăim vremuri care necesită parteneriate solide. Pentru România, Statele Unite ale Americii au dat dovadă de susținere față de statul de drept și drepturile fundamentale ale omului. Sper că acest drum către democrație autentică să fie urmat cu la fel de multă încredere”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*