Sindicatele din Ministerul Muncii solicită demisia Violetei Alexandru

Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii solicită Violetei Alexandru demisia din funcția de ministru pentru că ignoră dialogul „încălcând grav dispozițiile legislației muncii”, se arată într-un comunicat de presă al organizației, care reamintește că săptămâna trecută membrii au fost în grevă japoneză, potrivit Hotnews.
“După cum se stipulează și în Codul muncii, art. 8: ”(1) Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe. (2) Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă”, principiile consensualității și bunei-credințe ar trebui să guverneze raporturile între părți”, se arată în document.
Potrivit acestuia, Violeta Alexandru continuă să ignore orice principiu, ignoră dialogul, încălcând grav dispozițiile legislației muncii, “afișând un comportament sfidător la adresa angajaților prin încălcarea valorilor morale, un comportament care produce efecte negative în planul relațiilor sociale”.
Sindicaliștii spun că repetatele solicitări adresate ministrului Muncii au rămas fără soluții și, mai mult, încă de la preluarea mandatului, Violeta Alexandru a manifestat un total dezinteres față de dificultățile întâmpinate de cele patru instituții ce formează Ministerul Muncii și Protecției Sociale în asigurarea activității, axându-se doar pe o dorință proprie, fără o analiză susținută/reală, de a desființa instituții preferând să obțină astfel capital de imagine în detrimentul rezolvării problemelor.
Potrivit sindicatelor, la acest moment: • Inspecția Muncii își desfășoară activitatea cu un efectiv de sub 2.000 de angajați pe întreg teritoriul României • Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are o structură în teritoriu bazată pe aproximativ 1.700 de angajați • Casa Națională de Pensii Publice cu structura teritorială gestionează peste 5 milioane de pensii cu aproximativ 3.200 de angajați
• Agenția Națională pentru Prestații și Inspecție Socială cu structura teritorială au împreună aproximativ 1.300 de angajați.
“Atragem încă o dată atenția, că în lipsa unor soluții pentru deblocarea ocupării posturilor vacante, deficitul mare de personal poate duce la blocarea activității în instituții. Un ministru al Muncii care încalcă cu lejeritate legislația ce stă la baza dialogului instituțional, manifestă dispreț/dezinteres față de problemele unui sistem public care se adresează prin serviciile prestate întregii populații, trebuie să-și dea demisia din poziția de înalt funcționar de stat”, spun sindicatele.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*