Soarta Podului de Fier, decisă de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice

Comisia Zonală a Monumentelor Istorice s-a aflat miercuri, 6 februarie, la Lugoj, pentru a analiza propunerea primarului Boldea de a construi un pod paralel cu Podul de Fier. Întrunirea a avut loc la solicitarea adresată ministerului de resort de către primarul Francisc Bol­dea. Ședința Comisiei de Monumente s-a desfășurat în sala de protocol a Primăriei Municipiului Lugoj. Au participat membri co­misiei din diferite județe din vestul țării, iar problematica vizează toate aceste județe. ”Comisia de monumente își des­fășoară activitatea după un protocol propriu, după un tipic al lor. Ședința din luna ianuarie a fost programată pentru miercuri, 6 februarie, de la ora 10, la Lugoj. Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a fost legat de solicitarea noastră privind faptul că mai multe expertize de­mon­strează că Podul de Fier nu mai prezintă garanție. În orice moment se poate întâmpla o ca­tas­trofă și foarte puțină lume mai este dispusă să își asume responsabilitatea, în condițiile în care s-ar prăbuși sau măcar s-ar denivela cu 10, 20 sau 30 cm, cum e podul de la Tapia. Din momentul acesta, devine un pericol public și trebuie închis. Asta este situația pe care o avem noi la ora actuală”, spune primarul Boldea. La [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*